Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri
de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu club Bucureşti. Clubul Colectiv, inainte de incendiu

Incendiu club Bucureşti. 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, vineri seară, iar alte 162 de persoane au fost rănite, în urma unui incendiu produs la Club Colectiv din Bucureşti. Clubul era unul dintre cele mai folosite localuri pentru concerte din Capitală.

Concertul/petrecerea tematică a avut loc în clubul Colectiv, ce activa în incinta fostei fabrici „Pionierul”, de pe strada Tăbăcarilor, în vecinătatea Maternităţii Bucur. Clubul era, în fapt, o hală reamenajată în sală de concerte, şi era deschis doar în nopţile de joi până duminică seară.

Incendiu club Bucureşti. Aici au concertat trupe cunoscute

Clubul era cunoscut pentru organizarea de evenimente, în general concerte de rock, metal, electro şi hip-hop, cu artişti locali, naţionali şi internaţionali. Acesta era preferat de mulţi artişti români pentru lansarea de materiale/piese noi, printre cei care l-au folosit drept loc de concert numărându-se trupele Coma, Şuie Paparude sau Silent Strike şi artiştii de hip-hop Chimie, Cedry2k sau Golan.

Incendiu Club Colectiv. Capacitate de 500 de persoane, o singură intrare

Clubul avea o capacitate maximă aproximată la 500 de persoane, însă dispune de o singură intrare pentru public, destul de îngustă. Acesta se află ascuns în incinta fostului complex de fabrici din zonă. Următorul eveniment era programat chiar pentru seara următoare tragediei, şi ar fi fost o altă lansare de album: „Cedry2K – România Furată”.

În general, accesul la astfel de evenimente se făcea pe bază de bilet, însă clubul lăsa accesul liber la anumite evenimente. O astfel de decizie a fost luată vineri seara, iar petrecerea tematică dublată de lansarea de album a trupei Goodbye to Gravity a atras multe persoane – supravieţuitorii tragediei au declarat că în club se aflau aproximativ 500-600 de persoane la momentul întâmplării tragediei – ceea ce ar însemna că a fost depăşită capacitatea localului.

Pe pagina evenimentului de pe Facebook, clubul a postat următoarele informaţii:

Concertul va beneficia de un show de lumini customizat, precum şi de efecte pirotehnice şi decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului. Nu vor lipsi invitaţi speciali, un after-party de Halloween marca GTG şi multe alte surprize!

Nu este cunoscut exact ce aveau organizatorii în plan pentru „efectele pirotehnice” anunţate. Pe pagina evenimentului de pe Facebook au confirmat participarea 584 de persoane, însă nu se ştie exact câte din acestea au şi participat la eveniment în fapt, iar acest număr nu este destul de sugestiv pentru a oferi o estimare.

Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
citeste totul despre: