Bucureşti: „Sertar secret” cu 20 de euro pe lună

Euro Mini Storage este primul depozit cu autoservire din ţară, deschis în sectorul 3. Spaţiile din megadebaraua situată pe Bulevardul Theodor Pallady pot fi închiriate de bucureştenii care nu se pot despărţi de “nimicurile” de prin casă. GALERIE FOTO

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cele 1.000 de locuri de stocare ale depozitului-gigant, 50 sunt în prezent închiriate. Atât persoane fizice, cât şi juridice, şi-au depus aici lucruri de suflet şi obiecte pe care pur şi simplu nu aveau unde să le mai pună în case sau la serviciu.

Fiecare chiriaş a primit pentru unitatea de stocare, cu dimensiuni între 1 şi 27 metri pătraţi, o cheie sau o cartelă magnetică.

Costurile de închiriere sunt calculate în funcţie de dimensiunea boxei, însă sunt negociabile dacă perioada de depozitare este mai mare de o lună.

Pentru cea mai mică unitate, de un metru pătrat, chiria costă 20 de euro pe lună, iar pentru o boxă de opt metri pătraţi, cea mai solicitată până acum, preţul ajunge la 150 de euro.

Reduceri datorate de „piaţa virgină”
Conştienţi de faptul că românii nu sunt obişnuiţi cu un astfel de sistem de depozitare la comun, investitorii, un grup de canadieni care a pompat opt milioane de euro în afacerea din Titan, practică un discount care să întreţină interesul pentru acest tip de serviciu.

Astfel, prima lună de depozitare costă 1 euro, indiferent de mărimea unităţii. „Preţurile chiriilor pe care le oferim sunt mai rezonabile decât cele din Canada sau America, locuri în care aceste servicii de stocare sunt deja obişnuinţă pentru oameni. În Bucureşti trebuie să o luăm de la zero, pe o piaţă deficitară pe acest profil în care trebuie practic să „educăm” consumatorul”, a explicat, ieri, Danu Temelie, managing partener la Euro Mini Storage.

El speră ca, până la sfârşitul anului, depozitul să fie ocupat în proporţie de măcar 40%, aşa cum s-a întâmplat la Budapesta, unde o megadebara a fost deschisă anul trecut.
citeste totul despre: