Sfaturi pentru a economisi energia electrică şi termică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Pentru a eficientiza consumul de energie termică şi electrică, populaţia este îndemnată să ţină cont de câteva sfaturi simple. De exemplu, specialiştii recomandă ca radiatoarele să nu fie acoperite cu draperii, prosoape sau alte lucruri. Pentru a economisi consumul de curent electric, se recomandă să fie aleasă puterea becurilor în funcţie de nivelul de lumină necesar într-o anumită încăpere.

Recomandările vin de la Agenţia pentru Eficienţă Energetică, care a lansat un video informativ cu măsurile de eficientizare a consumului de energie termică şi electrică în sezonul rece, transmite IPN.

Joi, 9 noiembrie, AEE a lansat campania socială „Împreună învăţăm să economisim energie şi bani”. În timpul evenimentului specialiştii AEE au informat cetăţenii despre măsurile prin care pot economisi cel puţin 20% din costurile la factura de energie termică şi electrică în perioada rece a anului.

„O familie care locuieşte în Capitală poate cheltui lunar circa 1.000-1.500 şi chiar 2.000 de lei la factura de căldură. Sunt nişte cheltuieli enorme pentru cetăţenii Republicii Moldova. Iată de ce am decis să comunicăm cu oamenii, să le explicăm că există modalităţi prin care pot face economii şi, până la urmă, ne dorim să educăm nişte reguli corecte de consum a energiei”, a declarat directorul Agenţiei, Alexandru Ciudin.

Populaţia este îndemnată să seteze la centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde, astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. Este indicat să fie montate robinete cu termostat pe calorifere pentru a controla debitul agentului termic din radiator în fiecare cameră în dependenţă de temperatura necesară. Geamurile urmează să fie izolate cu benzi de etanşare, iar băile în cadă urmează să fie înlocuite pe cât posibil cu duşuri rapide. Se recomandă ca ferestrele să fie deschise doar pe perioade scurte de timp.

Specialiştii recomandă achiziţionarea aparatelor de uz casnic de clasa energetică superioară A++ sau A+++. Totodată, este indicat să fie deconectate echipamentele care nu sunt folosite, întrucât aparatele electrocasnice lăsate în priză consumă energie, chiar dacă nu sunt folosite. De asemenea, se recomandă utilizarea luminii naturale cât mai mult acolo unde este posibil.

Agenţia pentru Eficienţă Energetică îndeamnă cetăţenii să utilizeze becuri economice sau LED. Un bec incandescent costă circa nouă lei şi are durata de viaţă de o mie de ore, iar un bec LED cu acelaşi flux de lumină costă circa 55 de lei şi poate fi utilizat 30 de mii de ore, adică cel puţin şapte ani. Prin utilizarea unui bec LED, în această perioadă, în defavoarea celui incandescent, putem economisi circa cinci mii de lei la factura de lumină.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite