Usatîi ar fi comandat uciderea lui Gorbunţov şi a încercat să dea vina pe Plahotniuc prin intermediul lui Vitalie Proca. Declaraţiile procurorilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunţov a fost comandată de către liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, iar executorul, Vitalie Proca, ar fi trebuit, contra sumei de 600.000 de euro, să numească un alt comanditar, pe Vlad Plahotniuc. Schema organizării tentativei de omor în cazul lui Gorbunţov a fost descrisă marţi, 31 octombrie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), transmite IPN.

Procurorii PCCOCS au audiat patru persoane implicate în transmiterea sumei de 200 de mii de euro către rudele lui Vitalie Proca. 

Potrivit declaraţiilor persoanelor audiate, 200 de mii de euro este avansul din suma totală de 600 de mii de euro pentru care Vitalie Proca urma să execute un scenariu regizat de către Renato Usatîi. 

„Învinuiţii în cadrul urmăririi penale au declarat că pentru suma de 600 de mii de euro Proca este de acord şi pregătit să declare într-un interviu sau într-o audiere oficială că omorul lui Gherman Gorbunţov a fost comandat de către Vladimir Plahotniuc”, a spus procurorul pe caz Lilian Bacalîm.

Potrivit adjunctului procurorului-şef al PCCOCS, Vitalie Busuioc, Ion Druţă, unul dintre organizatori, şi-a recunoscut vina. În urma audierilor, dar şi a altor dovezi acumulate, s-a stabilit că în anii 2011-2012, Renato Usatîi a organizat un grup criminal, alcătuit din moldoveni şi cetăţeni ai altor state, având drept scop să îl deposedeze pe Gorbunţov de proprietăţile pe care le avea, iar după aceasta să îl lichideze.

În toamna anului 2011, la Ion Druţă a venit un cunoscut, pe nume Oleg Timoşenco, acuzat de crime grave în Moldova, Ucraina şi Rusia şi cumnatul său, Ghenadie Vechiu. Cei doi, la indicaţia lui Renato Usatîi, urmau să identifice unde se află Gherman Gorbunţov. Renato Usatîi le-ar fi promis executorilor 10% din suma de 300 de milioane de dolari pe care ar fi obţinut-o de la Gorbunţov. 

După dobândirea prin înşelăciune şi abuz de încredere de la Gherman Gorbunţov a 81,73% din acţiuni din pachetul total al BC „Universalbank” SA, de către reprezentanţii companiei „Mep Grup Ltd” Seychelles (zonă off-shore), la indicaţia lui Renato Usatîi, este ucis bodyguardul lui Gobunţov. Ultimul părăseşte Moldova şi se stabileşte la Londra.

Pentru a realiza crima în Marea Britanie, Druţă îi propune lui Proca 200 de mii de dolari, achitându-i 50 de mii de dolari avans. Tentativa de omor nu i-a reuşit lui Proca şi acesta a revenit în Republica Moldova, iar la 7 februarie 2013, Proca este reţinut în Rusia. În octombrie 2015, Druţă este condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 20 de ani de închisoare, iar în aceeaşi perioadă de timp dispare fără urmă Oleg Timoşenco şi în martie 2016 Ghenadie Vechiu.

Potrivit oamenilor legii, în legătură cu acest caz a fost solicitată extrădarea lui Usatîi din Rusia, iar în septembrie anul acesta autorităţile ruse au refuzat să o facă, pe motiv că Usatîi este şi cetăţean rus. Acesta, totuşi, rămâne în urmărire internaţională. Procurorii au mai spus că ruşii blochează audierea lui Vitalie Proca, deţinut într-un penitenciar din România.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite