Premierul Filip, despre moţiunea de cenzură: Este un demers populist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Premierul Filip a comentat miercuri, 28 septembrie, în timpul şedinţei Guvernului, moţiunea de cenzură depusă împotriva sa şi semnată de 37 de deputaţi din PSRM, PLDM şi PCRM.

„Este un demers populist şi electoral, care nu ţine cont de interesul oamenilor. Acest pachet de şapte legi pe care ne-am asumat răspunderea înseamnă legi foarte importante şi vreau ca şi oamenii să ştie că aceste legi, dincolo de importanţa lor pentru Republica Moldova, mai reprezintă şi o parte din precondiţiile Fondului Monetar Internaţional”, afirmă Filip.  

Şeful Cabinetului de Miniştri explică de ce Moldova ar avea nevoie de un programa cu FMI.

„Asta ar însemna aproape 25 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială şi aproximativ 55 de milioane de euro de la Uniunea Europeană”, a încheiat prim-ministrul.

Pavel Filip se arată convins că moţiunea nu va fi susţinută de majoritatea parlamentară. Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, ea trebuie să fie votată de 51 de deputaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite