Plahotniuc, despre intenţia lui Dodon de a organiza un referendum şi de a provoca alegeri anticipate: Se va solda cu un eşec!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

După ce Igor Dodon a anunţat că va iniţia modificarea Constituţiei prin referendum pentru a acorda preşedintelui ţării dreptul de a dizolva Parlamentul, cu scopul de a declanşa imediat alegeri parlamentare anticipate, liderul PDM, oligarhul Vlad Plahotniuc, afirmă că şeful statului nu are nicio şansă să-şi pună planul în aplicare.

„Constatăm că preşedintele Igor Dodon se grăbeşte să-şi pună în practică angajamentul de a anula Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, dar şi alte angajamente asumate în recenta vizită la Moscova, pe care probabil nu le-a făcut publice. Preşedintele încearcă să forţeze lucrurile în dorinţa de a prelua controlul asupra Guvernului şi Parlamentului, pentru a-şi pune în practică aceste angajamente, pe care le calificăm ca fiind împotriva intereselor strategice ale ţării şi cetăţenilor ei”, a declarat Vlad Plahotniuc într-o postare pe Facebook.

De asemenea, democratul a mai adăugat că „Demersul Preşedintelui nu are nicio şansă de reuşită, condiţiile în care pot fi declanşate alegerile anticipate sunt foarte clar prevăzute de Constituţia Republicii Moldova, iar încercările lui Igor Dodon de a modifica legea fundamentală a statului în interes propriu sau în interesul PSRM se vor solda cu un eşec categoric”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite