Pe 26 decembrie începe înregistrarea candidaţilor pentru parlamentarele din R.Moldova
0Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 începe de miercuri, 26 decembrie, iar ultima zi când vor mai fi primite dosarele potenţialilor concurenţi electorali este 24 ianuarie 2019. Actele pot fi depuse în această perioadă, în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 şi 16.00, cu excepţia zilelor de 1 şi 7 ianuarie 2019, transmite IPN.
Şefa Direcţiei comunicare, relaţii publice şi mass-media a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sîrbu, a declarat pentru IPN că CEC recepţionează actele pentru candidaţii în circumscripţia naţională.
Astfel, urmează a fi depusă cererea de înregistrare, în formă scrisă, la care vor fi anexate un şir de acte, printre care datele biografice ale candidatului; declaraţia candidatului privind consimţământul său de a candida la alegerile pentru funcţia de deputat în Parlament, conţinând şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale sau judecătoreşti de a candida. Printre actele necesare se mai regăseşte şi declaraţia de avere şi interese personale a candidatului pentru ultimii doi ani anteriori anului în care se desfăşoară alegerile; certificatul de integritate etc.
Pentru circumscripţiile uninominale, persoana urmează să se adreseze, conform aceluiaşi program de lucru, consiliului electoral de circumscripţie, acolo unde vrea să candideze. La consiliu va fi depusă o cerere pentru eliberarea listelor de subscripţie.
Pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripţie, candidatul pentru circumscripţia uninominală trebuie să prezinte liste de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 500 şi cel mult 1.000 de susţinători cu drept de vot din circumscripţia uninominală unde intenţionează să candideze. Un candidat femeie poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puţin 250 şi cel mult 500 de susţinători cu drept de vot din circumscripţia unde candidează. Odată cu prezentarea semnăturilor la consiliu sunt depuse şi setul de acte.
Rodica Sîrbu a menţionat că organul electoral efectuează înregistrarea sau refuză înregistrarea candidaţilor desemnaţi în alegeri în decursul a şapte zile de la data primirii actelor. Chiar şi aşa, campania electorală, pentru toţi concurenţii înscrişi în cursă, atât de către CEC, la nivel naţional, cât şi de către consiliile electorale, în circumscripţiile uninominale, va începe cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor – pe 25 ianuarie 2019.
Tot miercuri, 26 decembrie, începe înregistrarea în calitate de participanţi la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019. Documentele se depun la Comisia Electorală Centrală, strada V. Alecsandri, nr.119, biroul 202, până pe 24 ianuarie. În cazul referendumului, organul electoral efectuează înregistrarea sau refuză înregistrarea candidaţilor desemnaţi în termen de trei zile de la data primirii actelor. Campania electorală începe pentru fiecare candidat odată cu înregistrarea acestuia.