Până pe 19 ianuarie va fi anunţat numărul secţiilor de votare deschise peste hotare pentru alegerile din 24 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până pe data de 19 ianuarie, Guvernul trebuie să adopte decizia cu privire la numărul secţiilor de votare deschise peste hotarele Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 24 februarie. Aproape 25 de mii de înregistrări prealabile au parvenit în adresa Comisiei Electorale Centrale din partea moldovenilor stabiliţi peste hotare, care solicită deschiderea secţiilor de votare în raza în care domiciliază, transmite IPN.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a declarat, după şedinţa din 10 ianuarie, că sunt peste 1.200 de localităţi unde moldovenii ar dori să fie deschisă o secţie de votare peste hotare. Alina Russu a amintit că 9 ianuarie a fost termenul limită în care moldovenii din diasporă, dar şi din zona de securitate, s-au putut înregistra în prealabil pentru alegerile din februarie.

Potrivit Alinei Russu, informaţiile despre înregistrarea prealabilă vor fi transmise Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care urmează să decidă asupra numărului secţiilor de votare deschise peste hotare.

În 2016 la alegerile prezidenţiale, numărul secţiilor de votare deschide peste hotare a fost de 100.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite