Legea care interzice propaganda rusă, publicată în Monitorul Oficial. Ce amenzi riscă radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care vor încălca prevederile ei

Legea care interzice propaganda rusă, publicată în Monitorul Oficial. Ce amenzi riscă radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care vor încălca prevederile ei

FOTO Reuters

Legea pentru modificarea şi completarea Codului Audiovizualului a fost publicată în ediţia de vineri, 12 ianuarie, a Monitorului Oficial. Acest fapt înseamnă că, în termen de 30 de zile, radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova sunt obligaţi să se conformeze noilor prevederi şi să nu mai retransmită emisiuni informativ-analitice şi militare din Federaţia Rusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Coordonator al Audiovizualului atenţionează radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii să-şi racordeze serviciile şi ofertele pentru a asigura protecţia consumatorului de informaţie de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior şi neadmiterii provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova, transmite IPN.

Astfel, spre retransmisie nu vor fi admise programele de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada şi statele membre ale Convenţiei Europeane cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Legea prevede sancţiuni sub formă de amendă de la 40 de mii de lei la 70 de mii de lei pentru radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii care vor încălca prevederile legii respective. Pentru încălcarea repetată a acestor prevederi amenda va constitui de la 70 de mii de lei la 100 de mii de lei. După aplicarea graduală a sancţiunilor, ar putea fi retrasă licenţa de emisie.

CCA îşi reiterează convingerea că noile modificări la Codul Audiovizualului vor contribui semnificativ la interzicerea propagandei străine pe teritoriul Republicii Moldova şi, totodată, la majorarea cotei de producţie autohtonă de programe şi emisiuni, ceea va duce la dezvoltarea televiziunii şi radiodifuziunii autohtone.

După ce Igor Dodon a fost suspendat temporar din funcţie pentru că a refuzat să promulge legea care interzice propaganda rusă în Republica Moldova, aceasta a fost promulgată miercuri, 10 ianuarie, de către preşedintele interimar al ţării, speakerul Andrian Candu.

Proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se propune interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova, a fost votat de Parlament joi, 7 decembrie, în două lecturi. Proiectul de lege a fost susţinut de către 61 de deputaţi.

Igor Dodon a declarat că este inadmisibil ca cetăţenii care au jurat credinţă statului român să decidă politica statului moldovenesc. 

„Este o cenzură bazată pe duble standarde, în stilul democraţilor, aflaţi la guvernare. De ce se trece cu vederea media care promovează deschis lichidarea statalităţii Republicii Moldova? Referitor la informarea cetăţenilor, există multe posibilităţi prin care ei vor putea avea acces la ştirile cenzurate politic”, a notat Dodon.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că adoptarea legii ce interzice transmisiunea programelor informativ-analitice din Rusia în Republica Moldova discriminează mass-media rusă. Potrivit ei, parlamentarii care au votat legea sunt rusofobi.


 

citeste totul despre: