Ion Ceban ar putea fi candidatul PSRM pentru Primăria Chişinău. Igor Dodon: „Are şanse reale să câştige”
0
Igor Dodon a anunţat că vicepreşedintele Parlamentului, Ion Ceban, ar trebui să fie candidatul Socialiştilor pentru funcţia de primar de Chişinău, în alegerile locale din 20 octombrie. Preşedintele a precizat că încă nu s-a luat o decizie oficială în acest sens în cadrul partidului.
Igor Dodon a spus că, în opinia sa, Ion Ceban ar merita să candideze la această funcţie pentru că în ultimii patru ani a deţinut funcţia de consilier municipal şi „ştie cel mai bine ceea ce se întâmplă în Chişinău”.
„Consider că are şanse reale să câştige. În primul rând pentru că nu mai există acea divizare geopolitică (referindu-se la ideea de proeuropeni şi proruşi). În al doilea rând, el cunoaşte cum trebuie rezolvate problemele cu care se confruntă chişinăuienii”, a menţionat Igor Dodon într-un interviu pentru noi.md.
Amintim că Ion Ceban a fost candidatul PSRM şi la alegerile locale anticipate din Chişinău, din 3 iunie 2018, atunci când în turul doi acesta a pierdut în faţa lui Andrei Năstase, acumulând 48%. Alegerile însă au fost anulate printr-o hotărâre a instanţei, pe motiv că Andrei Năstase, care a câştigat cu 52%, ar fi făcut agitaţie electorală în ziua alegerilor, fapt interzis de legislaţia de la acea vreme.