Dmitri Medvedev cere „măsuri urgente“ pentru a proteja piaţa rusească de consecinţele Acordului de Asociere semnat de Moldova cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Medvedev, prim-ministrul Federaţiei Ruse. FOTO: AFP
Dmitri Medvedev, prim-ministrul Federaţiei Ruse. FOTO: AFP

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a cerut adoptarea de urgenţă a unor decizii privind protejarea pieţei ruseşti în legătură cu semnarea de către Moldova a Acordului de Asociere cu UE. Şeful guvernului rus a făcut astfel de declaraţii la şedinţa de azi cu vecepremierii, informează Itar-Tass.

Medvedev nu a precizat care ar fi „măsurile de protecţie“, dar a menţionat că acestea trebuie luate cât mai repede, ţinând cont de faptul că acordul deja ratificat de Parlamentul Republicii Moldova şi are loc ratificarea de către ţările UE.  

Premierul rus a subliniat că mecanismele necesare pentru adoptarea unor astfel de măsuri sunt prevăzute de actele normative ale Uniunii Vamale şi ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.  „Desigur, decviziile pe marginea unor astfel de probleme trebuie luate doar în urma discuţiilor cu partenerii noştri din Uniunea Vamală“, a spus Dmitri Medvedev, citat de Itar-Tass.

„Este clar că acest lucru va influenţa la modul cel mai serios relaţiile comercial-economice ale Moldovei cu alţi actori internaţionali, inclusiv cu ţările semnatare ale Acordului privind zona de liber schimb din CSI“, a avertizat şeful guvernului rus.

Medvedev a menţionat că Moldova va trebui să implementeze în regim de urgenţă reglementări tehnice şi standarde europene, care contravin normelor ruseşti şi celor din Uniunea Vamală. „De asemenea, este posibil ca produsele europene să fie reexportate pe teritoriul Uniunii Vamale ca mărfuri moldoveneşti. Pot fi şi alte consecinţe, pe care nu le simţim acum“, a presupus premierul rus.El a adăugat că trebuie analizate toate riscurile posibile şi luate măsuri de protecţie sigură a pieţei ruseşti, în primul rând a pieţei de produse agroalimentare.
Dmitri Medvedev a mai declarat că Rusia va lua măsuri similare de protecţie şi în legătură cu asocierea Georgiei şi Ucrainei cu UE.

Potrivit Itar-Tass, Consiliul Uniunii economice euroasiatice va examina pe 16 iulie ce măsuri de protecţie ar putea fi adoptate în relaţiile comerciale cu Moldova, a declarat prim-vicepremierul Federaţiei Ruse Igor Şuvalov.

Avertizările premierului rus Dmitri Medvedev vin după ce săptămâna trecută autorităţile fitosanitare ruseşti au interzis importurile de carne procesată din Republica Moldova, invocând neajunsuri calitative, acuzaţii infirmate de către autorităţile moldoveneşti.

Oficialii moldoveni şi cei europeni, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au declarat în repetate rânduri că Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb semnat de Moldova cu UE, pe 27 iunie, nu este în detrimentul relaţiilor economice cu partenerii estici, inclusiv cu Rusia, ci, dimpotrivă, deschide noi oportunităţi de colaborare avantajoasă pentru aceştia. 
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite