Dirk Schuebel:„Trebuie să fim pregătiţi să implementăm Acordul de Asociere şi în cazul în care problema trasnistreană nu va fi rezolvată“
0Declaraţia a fost făcută în cadrul lansării expozitiei „Asistenţa Uniunii Europene în beneficiul Republicii Moldova“. Potrivit şefului Delegaţiei UE la Chişinău, regiunea trasnistreană trebuie să decidă dacă va aplica sau nu Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, ce urmează a fi semnat în 2013.
„Cu toţii ştim că reglementarea conflictului trasnistrean va dura şi nimeni nu aşteaptă miracole, dar termenul propus pentru semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător se apropie, acelaşi lucru se întâmplă şi cu liberalizarea regimului de vize. Trebuie să ne pregătim pentru situaţia în care negocierile pe problema trasnistreană nu s-au finalizat“, admite Dirk Schuebel.
„Într-un an trebuie să semnăm Acordul de Asociere, cred că chiar şi cei mai optimişti nu-şi vor asuma faptul că într-un an problema trasnistreană va fi soluţionată. Nu va fi, doar dacă se va întâmpla un miracol. Trebuie să ne gândim cum mai bine putem integra regiunea trasnistreană, bineînţeles că cea mai bună cale de integrare a regiunii va fi dacă vor decide să adere la Acordul de Liber schimb, ar fi un pas logic deoarece companiile vor avea avantajul de plăti zero taxe, zero traif pentru import“, a explicat Şeful Delegaţiei UE la Chişinău.
De asemenea, el a menţionat că în caz contrariu, companiile din regiunea trasnistreană vor fi obligate să suporte consecinţele. „Pentru multe companii din regiunea trasnistreană care exportă în Europa acest avantaj va fi greu de menţinut pentru că vom fi nevoiţi să introducem obligaţiuni vamale ce vor trebui să fie plătite de aceste companii. Dacă vor decide să se alăture nu vor trebui să le plătească. Este simplu“, a mai adăugat Dirk Schuebel.