Ţîcu: Maia Sandu şi Andrei Năstase trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru aducerea socialiştilor la putere
0
Liderul PUN, deputatul Octavian Ţîcu, e de părere că preşedinta PAS, Maia Sandu, şi preşedintele PPDA, Andrei Năstase, au contribuit la faptul ca socialiştii lui Igor Dodon să preia tot controlul puterii în Republica Moldova. În acest sens, parlamentarul consideră că cei doi lideri trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acest lucru.
„Maia Sandu şi Andrei Năstase trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru eşecul guvernării, pentru aducerea socialiştilor la putere, pentru pierderea oraşului Chişinău şi să nu se mai ascundă în spatele luptei pentru justiţie şi procuratură pentru a poza în ipostază de virginitate. În politică există o chestiune pe care trebuie să ţi-o asumi”, a declarat Octavian Ţîcu la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.
În opinia sa, PAS şi PPDA ar trebui să fuzioneze într-un singur partid care să fie condus de către Maia Sandu. Cât priveşte soarta lui Andrei Năstase într-un asemenea scenariu, Ţîcu a afirmat că liderul PPDA ar trebui să ia o pauză în politică.