300 de oameni de afaceri şi-au anunţat participarea la „ExpoRusia – Moldova 2017”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de oameni de afaceri din Republica Moldova şi Federaţia Rusă vor participa la Forumul de afaceri „Perspective de extindere a cooperării economice între Rusia şi Moldova”, în cadrul căruia va avea loc şi prima ediţie a Expoziţiei Internaţionale Industriale „ExpoRusia – Moldova 2017”.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu „Zarubej-Expo” (Federaţia Rusă) şi se va desfăşura în perioada 10-12 octombrie, transmite IPN.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că cele două evenimente vor reuni experţi din diferite domenii, oameni de afaceri, reprezentanţi ai autorităţilor. Obiectivul forumului este oferirea unei platforme viabile pentru discutarea problemelor şi perspectivelor dezvoltării cooperării economice, comerciale şi investiţionale bilaterale, precum şi consolidarea parteneriatelor între agenţii economici din ambele state. Forumul va include patru mese rotunde tematice în domeniul agro-industrial, energie, educaţie şi medicină.

Anatolii Nicolaev, director cooperare internaţională „Zarubej-Expo”, a menţionat că evenimentul organizat la Chişinău este foarte important pentru mediul de afaceri din cele două state. La expoziţie şi-au confirmat participarea 50 de companii şi delegaţii din 13 regiuni ale Federaţiei Ruse. Anatolii Nicolaev a subliniat că interesul de colaborare al oamenilor de afaceri ruşi cu cei din Moldova este foarte mare, astfel se explică şi diversitatea companiilor participante, din diferite sfere de producere, de la sulfat de aluminiu la elicoptere. Prioritar au fost invitaţi producătorii de tehnică agricolă, dat fiind faptul că Republica Moldova este un stat agricol.

Organizatorii au anunţat că îşi propun să organizeze în anul viitor, la Rostov (Rusia), o expoziţie „Produs în Moldova”, care va fi o replică a celei de la Chişinău din acest an.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite