VIDEO Spotul Agenţiei Turismului pentru promovarea Moldovei, criticat de internauţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: captură video youtube.com
FOTO: captură video youtube.com

Agenţia Turismului a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, spotul de promovare a Republicii Moldova peste hotare. Filmuleţul cu durata de 20 de secunde a fost criticat pe reţelele de socializare.

„Republica Moldova, o aventură în necunoscut“ este titlul spotului video care ar urma să ne promoveze ţara la expoziţiile internaţionale şi în mass-media din străinătate. Coloana sonoră a materialului publicitar este semnată de către Constantin Moscovici, iar în imagini apar locurile pitoreşti din ţară, portul şi bucătăria naţională.

La scurt timp după lansare, mai multe voci au criticat filmuleţul. „Un spot de-a oaia de la o agenţie de stat în turism“, consideră bloggerul Eugen Luchianiuc. „Rebranding la emisiunea «Viaţa satului». Noi merităm imaginea asta. Duioasă, suflată cu patimă în nai. Şi pustie. (...) O să năvălească turiştii. Şi-i mistreţ cu noi“, a scris pe facebook regizorul Viorel Mardare.

Directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon, a declarat că se duc tratative cu CNN, BBC şi Euronews, cât şi cu posturile Travel Channel şi National Geografic TV, pentru plasarea spotului de patru ori în zile de duminică, timp de cinci luni.

Oferta CNN costă 56.000 de euro, iar cea a canalului Euronews peste 25.000 de euro. „Suntem în aşteptarea de oferte de la celelalte canale”, a spus Nicolae Platon, potrivit IPN.

În proces de definitivare este şi filmul publicitar-turistic „Moldova-Holiday“, de 6-7 minute. Costul proiectului pentru spotul video şi film este de 148.000 de lei, bani oferiţi de către organizaţia de atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor (MIEPO).

Următoarea expoziţie la care va participa Republica Moldova este la Tel Aviv, Israel, şi se va desfăşura în perioada 11-12 februarie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite