Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, medaliaţi de Timofti şi Gaburici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veteranii Armatei Române şi cei ai fostei Uniuni Sovietice au primit medalii comemorative din partea preşedintelui Republicii Moldova.

Nicolae Timofti, a înmânat, la Reşedinţa de stat, medalia comemorativă „70 de ani de la victoria asupra fascismului în cel de al Doilea Război Mondial” unui grup de veterani care au participat la acţiuni de luptă în componenţa forţelor armate ale fostei URSS şi ale armatei române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

El a mulţumit veteranilor pentru contribuţia pe care au adus-o la instaurarea păcii în Europa, dar şi un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Vă doresc sănătate, bunăstare, să contribuiţi activ la educarea tinerelor generaţii în spiritul dragostei faţă de ţară şi respectului faţă de om”, a menţionat Nicolae Timofti.

image

Veteranii, în vizită la Guvern

Şi premierul Chiril Gaburici a înmânat un şir de medalii comemorative în cadrul unei întrevederi cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial şi al celui pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, care au activat în cadrul instituţiilor subordonate Guvernului, în diferite perioade. „Mulţumim pentru ceea ce aţi făcut pentru poporul nostru, ca astăzi să trăim în pace, linişte şi libertate! Eu mă închin în faţa Dumneavoastră şi Vă spun un mare mulţumesc!”, le-a transmis prim-ministrul.

image

Concert simfonic, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Creaţii ale maestrului Eugen Doga vor răsuna în Piaţa Marii Adunări Naţionale sâmbătă, 9 mai, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru, în interpretarea Orchestrei Simfonice a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. În cadrul concertului, organizat cu ocazia aniversării a 70-a de la victoria asupra fascismului în cel de-al doilea război mondial, vor răsuna şi opere de Schubert, Bach şi Grieg, transmite IPN.

Eugen Doga spune că îşi aminteşte şi acum prima şi ultima zi de război, în care tatăl său a murit pe câmpul de luptă. „Îmi amintesc cum treceau trupele şi la est, şi la vest şi am văzut ostaşi de culoare diferă a pielii, ceea ce înseamnă că a luptat toată lumea şi nu înţeleg tendinţa de a privatiza victoria, noi am luptat cu toţii şi este o victorie a tuturor”, a spus maestrul, vineri, la repetiţiile pentru concert.

Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, programul de comemorare a celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial „In Memoriam”, susţinut de maestrul Eugen Doga şi Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” va începe la ora 13.00. La ora 14.00, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va susţine la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, o conferinţă cu participarea tinerilor din municipiul Chişinău, cu genericul: „Ora Europei”.

Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă că, la 24 aprilie 2015, 1796 veterani ai celui de-al doilea război mondial beneficiază de alocaţii lunare din partea statului. Cuantumul alocaţiei lunare de stat este de 400 de lei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite