Noile reguli de control vamal la frontiera moldo-română au fost anulate
0
Noile reguli de control la frontiera moldo-română au fost suspendate după ce ordinul intrat în vigoare în noaptea zilei de ieri a stârnit haos la cea mai mare vamă de la graniţa de est a ţării.
Ordinul privind declararea conţinutului bagajelor şi a cantităţii produselor transportate a fost anulat după o discuţie telefonică dintre Tudor Baliţchi, şeful Serviciul Vamal din Moldova şi omologul său român Claudiu Ardeleanu.
„În timpul convorbirii telefonice a avut loc un schimb de opinii cu privire la situaţia creată în legătura cu aplicarea noilor măsuri de control vamal al bagajelor persoanelor fizice. Tudor Baliţchi şi Claudiu Ardeleanu au convenit la telefon că vor intensifica colaborarea în perioada imediat următoare, pentru a identifica soluţii eficiente de control vamal,astfel încît să fie asigurată fluidizarea traficului de persoane şi totodată să prevină şi să combată traficul ilicit de mărfuri“, se anunţă într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal din Moldova.