Ex-procurorul general, Valeriu Zubco, despre vânătoarea din Pădurea Domnească: „Să facem deosebirea între tăinuire şi neinformarea publicului“
0Fostul procuror general susţine că nu a informat conducerea statului despre incidentul din Pădurea Domnească pentru că Procuratura este o autoritate autonomă şi nu se supune altor instituţii.
Declaraţiile au fost făcute după ce Valeriu Zubco a fost audiat de membrii Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie.
„Nu am înştiinţat pe nimeni din conducerea statului pentru că Procuratura este o autoritate autonomă şi nu se subordonează altor instituţii. Să facem deosebirea între tăinuire şi neinformarea publicului. Atunci când vorbim despre o cauză penală, din momentul în care este înregistrată, nu putem spune că este tăinuită“, a spus Valeriu Zubco.
Mai mult, el a declarat că vânătoarea a fost legală. „Şi după 23 decembrie s-a vânat în această rezervaţie naturală, precum şi cu 20 de ani în urmă. De fapt, am participat într-un proces de vânătoare şi nu mă încurcaţi cu persoana care a comis această infracţiune. Nu am participat în locul unde s-a produs acest incident“, a mai adăugat fostul procuror general.
Valeriu Zubco urma să fie audiat încă vineri. Ex-procurorul general a invocat însă probleme de sănătate, cerând un răgaz.