A fost arestat unul dintre oamenii de afaceri, învinuiţi în dosarul Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii CNA şi procurorii l-au reţinut aseară pe unul dintre pretinşii oameni de afaceri, învinuit în dosarul Fisc. Acesta a evadat, acum câteva luni, din arest la domiciliu, iar acum se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie.

Amintim că în aprilie curent, CNA şi Procuratura Anticorupţie au remis în instanţă dosarul pornit pe faptul coruperii pasive, active şi traficului de influenţă, în care sunt învinuiţi un şef de direcţie din cadrul IFPS şi doi pretinşi oameni de afaceri.

Potrivit rechizitoriului, aceştia creau probleme agenţilor economici , după care propuneau soluţionarea problemelor contra unor sume de bani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă pedepse cuprinse între 3 şi 10 ani de închisoare.

Eugen Stogu, unul dintre cei doi presupuşi afacerişti care au băgat spaima în agenţii economici, făcându-i să dea câte 8% din cifra de afaceri pentru inspectorul fiscal Vasile Popuşoi, a evadat la 25 martie din arestul la domiciliu. Cei doi pretinşi oameni de afaceri au fost reţinuţi de mascaţii CNA, împreună cu Popuşoi, în luna februarie, pentru acte de corupere, spălare de bani şi trafic de influenţă.

Cei trei sunt învinuiţi că au luat ilegal de la un agent economic 135.000 de dolari şi 100 000 de lei, sub formă de taxă de protecţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite