Unde s-a retras fostul episcop de Huşi, implicat într-un scandal sexual. Decizia secretă a Sinodului: Corneliu Bârlădeanu, plătit în continuare de BOR

Unde s-a retras fostul episcop de Huşi, implicat într-un scandal sexual. Decizia secretă a Sinodului: Corneliu Bârlădeanu, plătit în continuare de BOR

Corneliu Bârlădeanu pe vremea când era adulat de credincioşi FOTO Simona VOICU

Retras din funcţia de episcop în urma scandalului sexual ce îl are în centrul atenţiei, Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Huşilor, nu va fi un „simplu călugăr”, aşa cum anunţau reprezentanţii Patriarhiei Române, după şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Fostul episcop de Huşi va fi un monah privilegiat, el urmând a fi plătit în continuare de BOR, decizia în acest sens fiind luată chiar de Sinod.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Corneliu Bârlădeanu va locui într-o casă din localitatea Hăţegel, comuna Denuş, pusă la dispoziţie de de Preasfinţitul Daniil, episcop locţiitor al Episcopiei Daciei Felix pentru românii din Serbia. Casa se află în apropierea unui schit, unde fostul episcop de Huşi poate participa la slujbe ca orice alt enoriaş.

Ştire iniţială: Reprezentanţii Patriarhiei Române anunţau, după şedinţa Sinodului de săptămâna trecută, că „Preasfinţitul părinte Corneliu a luat decizia să depună în faţa Sfântului Sinod o cerere de retragere din funcţia de episcop de Huşi”, pentru binele Bisericii şi pentru a nu prelungi starea de incertitudine la Episcopia Huşilor. În privinţa viitorului statut al fostului episcop de Huşi, consilierul patriarhal Ionuţ Mavriche a precizat că Bârlădeanu va membru al BOR, sub ascultarea Sfântului Sinod, ca simplu monah, fără drept de slujire.

În realitate, după retragerea din funcţia de episcop, Corneliu Bârlădeanu a rămas un monah, însă unul privilegiat. Fostul episcop de Huşi s-a retras la Episcopia Devei şi a Hunedoarei, unde urmează a fi şi remunerat. În plus, superiorii din BOR nu exclud o posibila reîntoarcere la slujire a fostului episcop de Huşi.

În urma înaintării cererii de retragere din funcţie, Sinodul BOR, prezidat de patriarhul Daniel, a adoptat trei hotărâri. Dintre acestea doar două dintre decizii au fost anunţate public de reprezentanţii Patriarhiei Române. Astfel, potrivit documentului oficial întocmit de Cancelaria Sfântului Sinod şi publicat de ziarul Vremea Nouă, din Vaslui, după şedinţa de vineri membrii Sinodului au decis:

1. ”Aprobă retragerea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, din această slujire”.

2. ”Decide vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor şi iniţierea procedurii de alegere a unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare”

3. ”Aprobă ca episcopul retras să aibă domiciliul în Episcopia Devei şi a Hunedoarei, de unde va primi şi sprijinul financiar necesar, urmând ca la momentul potrivit Sfântul Sinod să decidă cu privire la slujirea liturgică”

Până la desemnarea noului episcop al Huşilor, funcţia va fi suplinită de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. De altfel, la scurt timp după anunţarea retragerii din funcţie a lui Corneliu Bârlădeanu, site-ul oficial al Episcopiei Huşilor a fost actualizat rapid, imaginea episcopului Corneliu fiind înlocuită cu cea a mitropolitului Teofan. De altfel, preoţii din judeţul Vaslui sunt înştiinţaţi printr-un anunţ online că începând cu data de 19 august 2017 la toate sfintele slujbe care se vor oficia în Episcopia Huşilor nu va mai fi pomenit PSCorneliu, ci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Reamintim că scandalul de la Episcopia Huşilor a izbucnit la jumătatea lunii iunie anul curent. Pe fondul unor presiuni şi ameninţări cu divulgarea în presă a imaginilor compromiţătoare, episcopul Corneliu a mers la DNA şi a denunţat trei dintre preoţii care îl şantajau. Prelatul s-a plâns procurorilor că respectivii clerici îi solicitau funcţii şi bani. Decizia de a depune plângere la DNA fără a-şi informa superiorii, a atras critici, Corneliu Bârlădeanu fiind acuzat că a încălcat cutumele bisericeşti.

După arestarea la domiciliu a celor trei preoţi acuzaţi de şantaj, la scurt timp în presa tabloidă a fost publicat unul dintre cele opt filmuleţe ridicate de procurorii DNA în urma percheziţiilor. Imaginile înfăţişau doi bărbaţi în sutană în ipostaze intime, unul dintre ei având fizionomia şi vocea asemenea episcopului Corneliu.

După vizionarea imaginilor necenzurat, atât reprezentanţii Patriarhiei Române, cât şi cei ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au concluzionat că Corneliu Bârlădeanu pare a fi unul dintre protagoniştii filmării. Abia după publicarea materialului video, Mitropolia Moldovei a dispus oprirea de la slujire a episcopului de Huşi.

Mai puteţi citi:

 

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Evoluţia fulminantă şi prăbuşirea ruşinoasă a celui mai tânăr episcop din BOR. Expertiza cu care Bârlădeanu ar fi vrut să se salveze

 

citeste totul despre: