Cel mai controversat candidat la funcţia de primar în judeţul Vaslui: fiul traficant de droguri, fiica arestată pentru legături cu interlopii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Scafaru a trecut de la PPDD la PMP
Liviu Scafaru a trecut de la PPDD la PMP

Afaceristul Liviu Scafaru din Negreşti (Vaslui) şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al oraşului, din partea PMP, după ce în anul 2012 a candidat pentru un post de deputat din partea PP DD.

 Afaceristul din Negreşti şi membrii familiei sale au fost implicat de-a lungul anilor în scandaluri de notorietate, soldate cu arestări şi condamnări.

Liviu Scafaru a fost declarat colaborator al fostei Securităţi de CNSAS în anul 2013, după ce cu un an înainte, cu ocazia depunerii candidaturii la alegerile parlamentare, declarase pe propria răspundere că nu a avut legătură cu fosta Securitate. 

Afaceristul a contestat decizia în instanţă, însă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut hotărârea CNSAS, Scafaru fiind declarat colaborator al Securităţii. Afaceristul a atacat sentinţa, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde dosarul se află în faza prealabilă a judecăţii recursului.

De lungul anilor, membrii familiei Scafaru din Negreşti a ţinut capul de afiş a nenumărate scandaluri, fiind acuzat că face legea în zonă cu pumnul. Niciodată însă nu a fost găsit vinovat pentru vreo faptă cu violenţă. În campania electorală din 2012 a fost implicat într-un incident, fiind acuzat că în timpul unui miting electoral ar fi ameninţat cu pistolul câţiva săteni care participau la un miting electoral. 

Nu a ajuns în Parlament, însă un an mai târziu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Pentru că fapta nu a fost considerată una cu un grad ridicat de pericol social, Liviu Scafaru a scăpat doar cu o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei!

Liviu Scafaru are copii şi amândoi au ajuns după gratii. Fiul, Marius Mihai Scafaru, a fost arestat în 2006 fiind ulterior condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Fiica, Alina Scafaru, avocată în cadrul Baroului Vaslui, a fost arestată în 2015 şi condamnată de o primă instanţă la doi ani de închisoare cu executare, după ce a încercat să mituiască un gardian din cadrul Penitenciarului Iaşi, pentru a introduce în puşcărie telefoane mobile şi alcool iubitului ei, interlopul ieşean Florin Rotariu, zis Cap de Porc.

Mai puteţi citi:

Cum a încercat avocata din Vaslui să plaseze iubitului interlop, aflat în puşcărie, whis­key şi 8 telefoane mobile ascunse în pâine şi salata boeuf

 Avocata din Vaslui, iubita proxenetului "Cap de porc", din clanul Gologan, arestată preventiv

Avocata Alina Scafaru, din Vaslui, a fost reţinută de procurorii DNA, fiind acuzată că a ajutat iubitul deţinut să introducă în puşcărie telefoane şi alcool

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite