Bărbatul care câştigă bani de droguri cu o poveste impresionantă: „Sunt disperat, fetiţa mea a fost călcată de o maşină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Feraru se jură că i-a murit fetiţa în accident FOTO Sabina Ghiorghe
Dumitru Feraru se jură că i-a murit fetiţa în accident FOTO Sabina Ghiorghe

Bărbatul din imagine şi-a construit o poveste care ar înmuia inima oricui pentru a face rost de banii necesari pentru droguri şi băutură.

Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană. Este o veche vorbă populară pe care o aplică cu succes bărbatul din imagine. Dumitru Feraru figurează cu domiciliul în localitatea vasluiană Deleni, dar locuieşte fără forme legale în cartierul Podeni din Bârlad. De câteva luni a apelat la mila publică pentru a face rost de bani nemunciţi cu o poveste care ar înmuia şi pietrele.

“Sunt disperat, nu ştiu ce o să mă fac. Fetiţa mea a fost călcată de o maşină în drum spre şcoală. A fost trimisă la Iaşi şi a murit pe drum. Soţia stă cu fetiţa la morgă şi nu are bani să o aducă acasă”, spune băbatul o ochii în lacrimi la uşile oamenilor.

Pentru a fi cât mai credibil, Feraru se interesează care este numele locatarilor la uşa cărora sună. Dă impresia că locuieşte în cartier şi că se cunoaşte cu cei cărora li se adresează. Plânge, se tăvăleşte pe jos de “durere”, regurge la orice gest pentru a impresiona.

Individul revine cu aceeaşi poveste la uşile oamenilor. Unii îl cred, alţii îi dau bani pentru a scăpa de el.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite