VIDEO Sute de hectare din Delta Dunării desecate de comunişti vor fi renaturate cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renaturare pe bani europeni FOTO Adevărul
Renaturare pe bani europeni FOTO Adevărul

MEDIU Consiliul Local Mahmudia a obţinut finanţare pentru un proiect de reconstrucţie ecologică în zona Carasuhat din Delta Dunării, fost teren acoperit de ape şi desecat ca urmare a principiilor pro-agricultură ale sistemului comunist.

Un teren abandonat de aproape 1.000 de hectare se va transforma, până la finalul anului 2015, într-o mini-deltă. Administraţia locală din comuna Mahmudia din Delta Dunării intenţionează să creeze din nou cadrul natural din Mahmudia anilor ’60. A fost momentul în care suprafaţa a fost desecată, pentru a lăsa loc liber utilajelor agricole ce urmau să urce România pe culmi economice. Nu a fost aşa niciodată, spun localnicii, care insistă că niciodată pe acest islaz comunal nu s-a făcut agricultură productivă.

Pe terenul plin de ciulini vine apa!

6, 7 milioane de lei, finanţare 100%, aceasta este suma pe care Uniunea Europeană o va investi în reconstrucţia ecologică la Carasuhat, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Proiectul a fost depus spre finanţare în urmă cu trei ani, iar în decembrie 2012 a fost semnat contratul pentru realizarea investiţiei.
La mijlocul lunii mai, primăria Mahmudia a demarat procedurile de licitaţie pentru „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al consiliului local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării“.

Parteneri în cadrul acestui proiect, alături de amdinistraţia locală, sunt World Wide Fund for Nature (WWF) şi Administraţia Biosferei Delta Dunării.

„Ne este foarte teamă de contestaţii, fiind suma destul de mare, ne gândim că şi interesele sunt mari. Şi deja ne-am obişnuit ca la orice licitaţie pe care o începem să stăm să aşteptăm termenele pentru contestaţii. Astfel lucrările întârzie foarte mult“, spune primarul din Mahmudia, Gherghina Vrămuleţ.

Este vorba despre 924 de hectare de teren, izlazul comunal, care, în urmă cu jumătate de secol erau acoperite de ape. Sistemul comunist a desecat zona, cu scopul de a crea un sistem agricol, dar terenul în cauză nu a fost niciodată folosit în acest sens.

„Aici au vrut să facă agricultură, dar niciodată nu s-a întâmplat nimic. Numai ciulini au crescut pe hectarele acestea. Noi acum vrem să creăm din nou delta, aşa cum o ştim noi, localnicii, din copilărie. Vrem să avem, practic, o mini-deltă care să aparţină administraţiei locale, unde oamenii din zonă să se poată îndrepta spre ocupaţiile tradiţionale, să se reapuce de pescuit. Vrem să le oferim localnicilor o alternativă“, a mai spus Gherghina Vrămuleţ.

Primăriţa spune că oamenii din sat de abia aşteaptă ca acest proiect să devină realitate: le va oferi localnicilor un mijloc de trai care le va asigura pâinea zilnică.

„La noi toate s-au închis, aproape nimic nu mai funcţionează. Oamenii vor să muncească, dar nu au unde. În momentul în care vom crea această mini-deltă, localnicii vor fi primii care se vor duce la pescuit acolo“, a explicat Gherghina Vrămuleţ.

În plus, mai spune reprezentantul administraţiei locale, mini-delta va fi şi o noup atracţie pentru turiştii care ajung în zona localităţii Mahmudia şi care vor putea să se destindă la pescuit recreativ într-un spaţiu amenajat special în acest sens.  

Încă un proiect similar în municipiu

Acesta ar fi al doilea proiect de renaturare din judeţul Tulcea care a primit deja undă verde pentru finanţarea din partea Uniunii Europene. Un proiect similar este derulat şi de primăria municipiului Tulcea, care vrea să construiască, tot cu fonduri europene, o mini-deltă în zona Zagen, la ieşirea din oraş. Aici va realiza reconstrucţie ecologică pe un teren de 147 de hectare, iar investiţia urmează să fie gata în termen de 32 de luni de la începerea lucrărilor. La momentul de faţă, licitaţia pentru renaturarea zonei Zagen este blocată din cauza unei contestaţii la caietul de sarcini.

Mai citiţi şi:

GALERIE FOTO Tulcea: Ilegalii din Zagen: „Treceţi cu buldozerul peste noi“!

Minideltă de 16 milioane de euro la periferia Tulcei

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite