FOTO VIDEO Cel mai lung raliu din România revine după două decenii
0
COMPETIŢIE De săptămâna viitoare, cei mai buni piloţi din România, dar şi de peste hotare îşi vor tura motoarele la Tulcea. Începe Raliul Deltei!
O tradiţie sinonimă cu Tulcea în urmă cu două decenii de ani renaşte în 2013: Raliul Deltei revine la Tulcea prin implicarea celor de la Clubul Nautic Motorsport Constanţa şi Scorpion Rally Team (organizatorii concursului).
Un eveniment extrem de important care a marcat existenţa judeţului nostru timp de 13 ani (1980 şi 1993), Raliul Deltei, a trecut în ultimii 20 de ani într-un con de umbră. La vremea respectivă, acest raliu se înscria în calendarul Campionatului Naţional de Raliuri, dar şi în Campionatului European de Raliuri. În primele zile ale verii, municipiul, dar şi judeţul vor fi luate cu asalt de iubitori ai sporturilor pe patru roţi.
Piloţii anilor ’80 au vorbit cu organizatorii evenimentului despre ultimele ediţii ale Raliului Deltei, la numai câţiva ani de la Revoluţie: „În 1992 am avut cel mai dulce abandon pe care îl poţi avea. Ultima etapă, Raliul Deltei, decidea campionul absolut. În urma abandonului lui Gollner am abandonat voit pentru că aveam puncte mai multe şi nu mai conta rezultatul. Dar victoria din 92 am plătit-o în 93, când o pană pe celebra proba Cocoş a făcut să pierdem titlul la general“, îşi aminteşte Dacian Banca, într-un interviu realizat de raliuldeltei.ro.
„Pe gheaţă şi zăpadă, am câştigat a doua probă (POŞTA) cu 7 secunde în faţa lui Balint şi cu 12 secunde în faţa lui Ştefan Vasile, iar pe a treia probă l-am ajuns pe Heinz care plecase cu 2 minute în faţa mea. Aici a apărut cel mai prost moment de la acest raliu, pentru ca am spart motorul şi am abandonat“, îşi aminteşte pilotul Titi Aur despre competiţia din 1993.
La această ediţie vor participa şi campioni din mai multe state, cum ar fi Italia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina. Piloţi celebri au confirmat participarea: Gergo Szabo, dublul campion naţional, Alex Filip, campion naţional la doua roti motrice în 2012, Sebastian Barbu, Madalin Radu Arhire, Bogdan Cuzma, Octavian Tarnoveanu, Raul Olesch şi Victor Baldescu vor ajunge de luni la Tulcea.
Cele mai lungi trasee
Este cel mai lung raliu din România: 457 de kilometri, din care probele speciale 133 de kilometri.
Cea mai lungă probă specială are 19,8 kilometri, spune unul dintre organizatorii evenimentului, Mihai Tănase.
Luni, tulcenii vor putea admira primele maşini care se înscriu în competiţie, iar pe data de 31 mai se dă startul.
Programul pe zile
Luni, 27 mai 2013: echipele tehnice şi maşinile de concurs vor ajunge la Tulcea.
Marţi, 28 mai 2013: începe amenajarea Parcului de Service pe faleza din Tulcea, iar echipajele vor face înscrierile pentru recunoaşterea traseului raliului, urmând ca de la prânz să se deplaseze efectiv pe probele ce urmează a fi parcurse.
Miercuri, 29 mai 2013: este a doua zi dedicată recunoaşterilor, dar şi ziua în care sosesc la Tulcea o mare parte din cei implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment: oficialii raliului, invitaţi, VIP-uri, mass media, spectatorii tradiţionali, echipele sponsprilor.
Joi, 30 mai 2013: este prima zi a raliului. Echipajele pot face primele antrenamente. În timpul acestor antrenamente oficialităţile locale, invitaţii, sponsorii vor avea ocazia de a încerca postura de co-pilot al unor poiloţi consacraţi. Spre seară va avea loc prezentarea echipajelor într-o paradă prin centrul Tulcei, ocazie cu care echipajele vor primi startul oficial în Raliul Deltei. Urmează verificările tehnice, iar maşnile de concurs vor intra în Parcul de Service, amplasat pe faleza din Tulcea.
Vineri, 31 mai 2013: START! Echipajele vor parcurge probele speciale Teliţa, respectiv Cocoşu, după care revin în Parcul de Service. Prima zi se va încheia cu prima Super Specială a raliului, desfăşurată în centrul municipiului Tulcea.
Sâmbătă, 1 iunie 2013: vor fi parcurse celelalte două probe speciale: Babadag (drumul forestier) şi Agighiol (zona eoliene), după care echipajele revin în parcul de service.
Ziua se încheie cu a doua Super Specială în centrul municipiului Tulcea.
Raliul Deltei (ediţia XIV) se încheie cu festivitatea de premiere, care va avea loc pe faleza municipiului Tulcea.
Populaţia judeţului Tulcea s-ar putea dubla în week-endul viitor
Cu un start bun, acest raliu poate atrage atenţia întregii ţări (sau chiar întregului continent) asupra judeţului şi municipiului Tulcea. „Consider că dacă avem un start foarte bun Raliul Deltei va deveni reperul sezonului turistic în judeţul Tulcea“, spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu. Acesta este de părere că la începutul acestei veri populaţia judeţului se va dubla, ca urmare a acestui eveniment. „Acest raliu este o dovadă că administraţia publică locală încearcă să învie tot ceea ce a prezentat interes. Este evident câştigul de imagine adus de acest eveniment“, a spus primarul municipiului, Constantin Hogea.
Mai citiţi şi:
FOTO Numărătoare inversă. Ultimele zile pentru înscrierea la Raliul Deltei
GALERIE FOTO şi VIDEO „Liniuţe“ legale pe aeroportul din Tulcea: Drift taxi şi acrobaţii ale motocicliştilor















