FOTO Numărătoare inversă. Ultimele zile pentru înscrierea la Raliul Deltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se apropie cel mai mare eveniment al anului 2013 FOTO raliuldeltei.ro
Se apropie cel mai mare eveniment al anului 2013 FOTO raliuldeltei.ro

Deja primii piloţi au confirmat participarea la Raliul Deltei, readus în atenţia publicului din România (şi nu numai) după două decenii de absenţă. Înscrierile se mai pot face până vineri, 17 mai, iar specialiştii au ajuns în această perioadă pe trasee, pentru a verifica starea zonelor în care se vor întrece cei mai bui piloţi.

Încă de la finalul lunii aprilie piloţii din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop au început să confirme participarea la Delta Rally 2013. Înscririle se vor putea face şi după data de 17 mai, dar cu plata unei taxe suplimentare, spun organizatorii.

Au confirmat, până acum: Gergo Szabo, dublul campion naţional, Alex Filip, campion naţional la doua roti motrice în 2012, Sebastian Barbu, Madalin Radu Arhire, Bogdan Cuzma, Octavian Tarnoveanu, Raul Olesch şi Victor Baldescu.

„Raliul Deltei reprezintă o parte importanta din istoria automobilismului românesc şi mă bucur că după atâţia ani această competiţie a fost readusă în calendarul competiţional. Faptul că avem un traseu complet nou ne va scoate din monotonia ultimelor curse şi sper că vom avea alături de noi un public numeros”, a spus Alex Filip, campionul la doua roti motrice din sezonul 2012, pentru organziatori.

În această săptămână comandamentul de securitate a făcut prima verificare a traseului: este vorba despre 110 kilometri de probe speciale pe drumuri forestiere din partea de Sud şi de Vest a judeţului Tulcea. La verificare au participat reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Direcţiei Silvice Tulcea (Ocoalele Babadag şi Niculiţel), Zip Escort – partenerii raliului privind securitatea traseului, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Tulcea – Direcţia de Drumuri Judeţene.

„Siguranţa spectatorilor, a participanţilor şi a tuturor celor implicaţi este extrem de importantă pentru noi. Delta Rally revine în Tulcea după o absenţă de 20 de ani şi este important ca toată lumea să fie pregătită din punctl de vedere al siguranţei şi al fluidizării traficului”, a spus Mihai Tanase, organizatorul raliului.

Este cel mai lung raliu din România: 457 de kilometri, din care probele speciale 133 de kilometri. Cea mai lungă probă specială are 19,8 kilometri, mai spune Mihai Tănase.

Invitaţi speciali: 12 echipaje din mai multe ţări (care au confirmat deja participarea). Este vorba despre campioni din Italia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina.

Un astfel de eveniment implică şi costuri pe măsură. După cum spun organizatorii, peste 137.000 de euro costă întregul eveniment.

Raliul Deltei, programul fiecărei zile

Raliul va începe luni, pe data de 27 mai 2013, când echipele tehnice şi maşinile de concurs vor ajunge la Tulcea.

Marţi, pe data de 28 mai 2013, începe amenajarea Parcului de Service pe faleza din Tulcea, iar echipajele vor face înscrierile pentru recunoaşterea traseului
raliului, urmând ca de la prânz să se deplaseze efectiv pe probele ce urmează a fi parcurse.

Miercuri, 29 mai 2013, este a doua zi dedicată recunoaşterilor, dar şi ziua în care sosesc la Tulcea o mare parte din cei implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment: oficialii raliului, invitaţi, VIP-uri, mass media, spectatorii tradiţionali, echipele sponsprilor.

Joi, 30 mai 2013, este prima zi a raliului. Echipajele pot face primele antrenamente. În timpul acestor antrenamente oficialităţile locale, invitaţii, sponsorii vor avea ocazia de a încerca postura de co-pilot al unor poiloţi consacraţi. Spre seară va avea loc prezentarea echipajelor într-o paradă prin centrul Tulcei, ocazie cu care echipajele vor primi startul oficial în Raliul Deltei.  Urmează verificările tehnice, iar maşnile de concurs vor intra în Parcul de Service, amplasat pe faleza din Tulcea.

Vineri, 31 mai 2013, se dă startul. Echipajele vor parcurge probele speciale Teliţa, respectiv Cocoşu, după care revin în Parcul de Service. Prima zi se va încheia cu prima Super Specială a raliului, desfăşurată în centrul municipiului Tulcea.

Sâmbătă, 1 iunie 2013 vor fi parcurse celelalte două probe speciale: Babadag (drumul forestier) şi Agighiol (zona eoliene), după care echipajele revin în parcul de service. Ziua se încheie cu a doua Super Specială în centrul municipiului Tulcea.

Raliul Deltei (ediţia XIV) se încheie cu festivitatea de premiere, care va avea loc pe faleza municipiului Tulcea.
 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite