FOTO VIDEO Programatorul timişorean care a uimit Marea Britanie cu pasiunea sa extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CURAJ Flaviu Cernescu a ajuns în presa din Marea Britanie datorită pasiunii sale extreme. Bănăţeanul, unul dintre cei mai cunoscuţi practicanţi de slackline din România, a trecut pe coardă deasupra unui hău de 61 de metri.

Ultima ispravă a lui Flaviu Cernescu, un programator din Timişoara în vârstă de 32 de ani, mare pasionat de sporturi extreme, a făcut înconjurul lumii prin intermediul unor publicaţii celebre din Marea Britanie. 

Timişoreanul i-a umit pe englezi cu traversarea unui baraj pe coardă. Fotografiile au fost preluate de publicaţii precum “Daily Record”, „The Telegraph” sau „Daily Mail”. Aceasta din urmă titra: „Îndrăznind în abis: în vârful degetelor, pe coardă, deasupra unui hău de 61 de metri”. 


  “Nu a fost cel mai dificil loc”
 

“O agenţie din Anglia, Barkroft Media, a găsit iniţial nişte poze cu mine. Ele ajunseseră pe un site de slackline din America. Aşa au aflat despre mine şi m-au contactat. Mă bucur că reacţiile sunt pozitive în presa britanică, dar încă nu am reuşit să diger momentul. Nu ştiu cum să apreciez această expunere internaţională”, spune Flaviu Cernescu. 
 

Imaginile publicate în presa britanică au fost surprinse la barajul Iovanul din judeţul Gorj, unul dintre locurile inedite găsite de Flaviu Cernescu pentru a face slackline. 

“Este o pâlnie interesantă pe lac. Nu a fost cel mai dificil loc. Se află la aproximativ 60 de metri înălţime şi am avut de străbătut pe coardă cam 20 de metri”, povesteşte Cernescu. “Deşi pare o coardă rigidă, ea are elasticitate. Eu am descoperit acest sport în 2009, la Gărâna, în judeţul Caraş-Severin. Am tot exersat, iar de la străbaterea unei distanţe de un metru am reuşit să progresez. Am tot ridicat ştacheta. Mi-am tot cumpărat corzi. De la 15 metri, la 25, iar acum am ajuns să am o coardă lungă de 120 de metri”, explică bănăţeanul.
 

A fost la “Românii au talent”


Flaviu Cernescu s-a făcut cunoscut în 2012, după ce a participat la concursul “Românii au talent”, făcând jonglerii pe moniciclu. El a ajuns până în semifinalele show-ului difuzat de ProTV. Cernescu s-a născut la Bocşa, însă locuieşte la Timişoara, unde în viaţa de zi cu zi este programator. 

Flaviu Cernescu trăieşte priculos cu monociclul Foto

Vezi imagini surprinzătoare cu Flaviu Cernescu pe monociclu


După jongleriile cu monociclul, realizate la înălţime, Flaviu Cernescu a fost cucerit rapid şi de cel mai nou sport extrem care a pătruns în România: slackline, adică mersul pe coardă la înălţime.

“La început mergeam pe coarda întinsă la cinci metri de pământ. Apoi, la zece metri înălţime. Există câteva praguri psihologice, trebuie să câştigi echilibrul emoţional. Am ajuns la 20 de metri înălţime şi acum la 50 de metri. Aici îţi dai seama că, dacă ai greşit, eşti mort. De la zece metri mai ai o şansă să ajungi la spital, dar dacă pici de la 50 de metri, nu mai exişti. La această înălţime nu merg neasigurat. Am început să fac şi combinaţii: slackline pe monociclu”, se confesează Flaviu Cernescu.
 

Cel mai dificil loc în care a făcut slackline este barajul de la Secu, aflat în apropiere de Reşiţa. “Caut locuri care să se potrivească, dar obiectivele vin natural. La Secu este un apeduct aflat la 40 de metri înălţime şi lung tot de 40 de metri. Am lucrat trei ore ca să montez echipamentul. Mă duc neasigurat doar dacă mă simt confortabil”, spune Flaviu Cernescu.
 

Practicantul de sporturi extreme are de gând să ridice şi mai mult ştacheta. Printre planurile sale este să facă slackline cu ochii legaţi, iar într-o bună zi vrea să încerce jonglerii pe coarda întinsă la mare înălţime.

   

Ce e slackline?


Slackline este un sport care presupune folosirea unei chingi de nylon, cu lăţimea cuprinsă între 2 şi 5 de centimetri, care se prinde la amblele capete de puncte fixe: arbori, balustrade, pitoane de escaladă. 

Practicantul caută să-şi menţină echilibrul şi să execute mişcări acrobatice pe coarda suspendată la diferite înălţimi. Acest sport a apărut în California, acum 30 de ani, ca antrenament pentru căţărători. S-a extins şi a început să fie practicat la scară largă, având mai multe variante: shortline, trickline, jumpline, longline şi highline. 

Printre primii practicanţi de slackline în România se numără Florin Limbovici, care a participat, de asemenea, la emisiunea “Românii au talent”. Varianta preferată a lui Flaviu Cernescu presupune traversarea chingii suspendate la mare înălţime.



Citeşte şi:

VIDEO “Regele” monociclurilor din Banat face senzaţie în zona industrială din Anina
 

Jonglerii pe muchie de cuţit cu monociclul: „La 50 de metri dacă ai greşit eşti mort”
 

Un nou sport extrem în Timişoara: mersul pe coardă peste Bega 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite