GALERIE FOTO Cetatea Medievală din Târgu-Mureş se transformă pe zi ce trece într-o bijuterie, cu bani europeni

GALERIE FOTO Cetatea Medievală din Târgu-Mureş se transformă pe zi ce trece într-o bijuterie, cu bani europeni

Arheologii au făcut o sumedenie de descoperiri în situl arheologic din Cetate

Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, unul dintre cele mai importante obiective turistice din oraş, cu o vastă valoare istorică şi arheologică, este reabilitată cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional REGIO.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mureşenii care trec zilnic prin zona centrală a oraşului sau pe strada Mihai Viteazul, pot observa cum Cetatea Medievală se transformă dintr-o ruină, într-o veritabilă bijuterie cu iz medieval. Trotuarele din interior sunt pavate, situl arheologic este mai atractiv ca oricând, săpăturile relevând o serie de descoperiri în premieră pentru România, iar Muzeul din interiorul Cetăţii a fost deja deschis publicului, alături de cafeneaua care funcţionează în clădirea fostului cerc militar. Accesul publicului a fost permis, astfel că foarte mulţi curioşi au reluat în această perioadă obiceiul plimbărilor prin cetate, chiar dacă, momentan, aceasta nu e la fel de atractivă precum va fi atunci când lucrările de reabilitare vor fi duse la bun sfârşit.

Având în vedere că Cetatea este un momument istoric de categoria A, lucrările sunt efectuate cu o descărcare de sarcină arheologică. În timp ce arheologii din cadrul Muzeului Judeţean efectuează săpături de specialitate, constructorii sunt preocupaţi de reabilitarea bastioanelor, a căilor de acces şi a faţadei Cetăţii, care a fost deja vopsită în alb, urmând să arate ca nouă la finalul lucrărilor de reabilitare.

Foto


Valoarea contractului prin care va fi efectuată reabilitarea Cetăţii este de aproximativ 30 de milioane de lei, plus TVA. Proiectul este finanţat prin fonduri europene, din care 18.826.012 lei din totalul contractului înseamnă fonduri nerambursabile, 2.879.272 de lei provin din bugetul de stat şi 7.515.091 lei din bugetul local. Lucrările de reamenajare a Cetăţii Medievale vor fi încheiate anul viitor, mai exact în 19 mai 2014.

Muncitorii lucrează la reabilitarea bastioanelor

Imagini din aceeasi galerie
  • Muncitorii lucrează la reabilitarea bastioanelor
  • Situl arheologic este o parte importantă a Cetății-muzeu
  • Lucrările de reabilitare vor fi încheiate anul viitor
  • O parte a fațadei Cetății a fost vopsită, dar lucrările sunt departe de a fi încheiate
  • Trotuarele din interiorul Cetății vor fi realizate din piatră cubică
  • Reabilitarea Cetății va fi încheiată peste un an
  • 19 mai 2014 este data la care lucrările de reabilitare trebuiesc încheiate
Distribuie imaginea
citeste totul despre: