Benedek Istvan a fost demis din funcţia de Coordonator pe Programul de Transplant Medular

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benedek a fost înlocuit de la conducerea Programului de Transplant Medular
Benedek a fost înlocuit de la conducerea Programului de Transplant Medular

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş l-a înlocuit pe dr. Benedek cu dr. Erzsebet Lazăr, după ce Ministerul Sănătăţii l-a acuzat pe Benedek de informare în cazul ipoteticei crize de citostatice cu care se confruntă clinica de transplant medular.

”Tratez bolnavii de 30 de ani dar această criză nu am mai intâlnit-o înainte de 89. Nu m-am mai întâlnit cu aceste cazuri. Dacă eu am fost devină că nu s-a revolvat problema citostaticelor în ţară, atunci s-a rezolvat problema", a declarat Benedek. Medicul spunea şi că problema va fi semnalată de specialiştii clinicii mureşene la Congresul Internaţional de Transplant care va avea loc la Londra în luna aprilie, pentru a se interveni la nivel european spre găsirea unei soluţii în acest caz.

Ministerul Sănătăţii a precizat că spitalul din Târgu-Mureş nu ar fi trimis comenzi ferme pentru a primi de la Unifarm medicamentele necesare şi că unele medicamente ar fi expirat în farmacia spitalului din cauză că nu au fost folosite. În plus, Ministerul a anunţat că medicamentul care Benedek Istvan spunea că nu există la Spitalul Clinic Judeţean, Bleominica, a fost disponibil în stoc în ultimele luni. Celelalte medicamente necesită autorizaţii speciale, nefiind înregistrate în România, acţiune pe care Unifarm deja a demarat-o.

"Menţionăm că, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş ne-a comunicat faptul că au existat produse (Sandinmun Neoral, Oncotrone, Lanvis) care au expirat în farmacia spitalului, din cauza faptului că nu s-au depus referate de necesitate pentru consumarea acestor medicamente din partea coordonatorilor de program, printre care se află şi d-nul prof. dr. Benedek Istvan. Prin urmare, din cauza dezinformării pe care a creat-o prof. dr Benedek Istvan în presă, afirmând că nu există anumite medicamente esenţiale pacienţilor bolnavi de leucemie, în condiţiile în care acesta, în calitate de coordonator al Programului de transplant medular, nu a lansat comenzi în prealabil companiei CN Unifarm SA, Ministerul Sănătăţii a cerut conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă destituirea acestuia din funcţia de Coordonator pe Programul de Transplant Medular", explicau reprezentanţii ministerului într-un comunicat remis presei.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au formulat chiar un sfat pentru şefii SCJU Târgu-Mureş, şi anume aceea ca noul director al Programului să fie mai responsabilă în declaraţii, pentru a nu se mai ajunge la astfel de situaţii.Body

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite