Cum se manifestă afecţiunea colonului iritabil şi care este tratamentul recomandat de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colonul iritabil este o afecţiune de care suferă tot mai multe persoane                Foto: SJU Târgu Jiu
Colonul iritabil este o afecţiune de care suferă tot mai multe persoane                Foto: SJU Târgu Jiu

Tot mai multe persoane suferă de colon iritabil din cauza alimentaţiei şi a stilului de viaţă. Diagnosticarea ridică o serie de probleme, explică medicii specialişti.

Afecţiunea prezintă o serie de simptome specifice. „O mare parte din pacienţii consultaţi ambulator în gastroenterologie prezintă un tablou de tip colon iritabil. Această patologie funcţională, se caracterizează prin tulburări de tranzit, ce constă în general din alternarea constipaţiei cu diareea, dureri abdominale difuze (în general sub forma unor crampe), uneori emisia de mucus”, a explicat dr. Cristina Cornoiu, medic specialist medicină de familie, care activează în cadrul Cabinetului de Planificare familială din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu. .

Tabloul clinic al colonului iritabil cuprinde: dureri abdominale fie difuze, fie localizate pe traiectul colonic; tulburările de tranzit sunt frecvente, caracteristică fiind alternanţa constipaţiei cu diareea; emisia de mucus este frecventă, însoţeşte eliminarea scaunului (în special cel dur, sub formă de schibale). 

„Sângele nu apare în scaun în tabloul de colon iritabil, dar scaunele dure, tari pot crea fisuri anale ce pot sângera. Balonarea este frecventă la pacienţii cu colon iritabil, fiind localizată difuz, sau pacientul o resimte în special în anumite zone ale abdomenului. Emisia de gaze poate uşura suferinţa pacientului în mod tranzitoriu“, a mai explicat dr. Cristina Cornoiu. 

Cum se efectuează diagonosticarea

Diagnosticarea se face în primul rând prin excluderea altor boli organice abdominale. Medicul Cristina Cornoiu prezintă principalele investigaţii efectuate în cazul acestei afecţiuni:

- anuscopie, rectoscopie, colonoscopie (eventual irigografie), pentru evidenţierea absenţei patologiei organice de colon

- gastroscopie, pentru evidenţierea eventualelor suferinţe gastrice organice

- ecografie abdominală şi pelvină, pentru evidenţierea suferinţelor colecistului, pancreasului, organelor genitale

- evaluarea radiologică a intestinului (enteroclisma sau bariu pasaj cu urmărire)

- capsula endoscopică sau enteroscopie pentru patologie organică enterală

Diagnosticul de colon iritabil se pune prin excluderea leziunilor organice la aceste investigaţii şi prin criteriile de încadrare clinică în colon iritabil. 

Tratamentul

Evoluţia bolii este favorabilă de obicei, deoarece nu apar complicaţii şi are o evoluţie îndelungată.

„Tratamentul acestei boli este în general dificil, iar rezultatele se lasă deseori aşteptate. Fiind vorba de o patologie funcţională în care componenta psihică este destul de importantă, rolul echilibrării psihice este, el însuşi, important. 1. Dietetic. Dieta va fi, în cazurile în care predomină constipaţia, una bogată în fibre alimentare. La pacienţii cu predominanţa diareei, dieta va trebui să fie săracă în fibre alimentare. 2. Medicamentos. Terapia va consta din: antidiareice (în cazurile cu diaree), cu preparate cum sunt Smecta sau Imodium, antispastice (pentru combaterea durerilor) precum Spasmomen, Debridat, Duspatalin, sedative. Medicaţia sedativă este adesea utilă, la fel psihoterapia. Adesea infirmarea colonoscopică a diagnosticului de neoplasm de colon (pe care pacientul şi-l imaginează), poate duce la ameliorarea simptomelor. În colonul iritabil, dieta şi terapia sunt în general individualizate, iar rolul încrederii pacientului în medicul curant este important“, a mai adăugat medicul specialist.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Spital cu aproape 350 de paturi disponibile, dar cu un singur pacient internat. Care este motivul situaţiei

Familie rămasă pe drumuri în urma unui incendiu devastator. Doi fraţi vor să le reconstruiască locuinţa 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite