Postarea redistribuită de sute de români, care stârneşte rumoare pe Facebook: hribii care ar fi răsărit de sub zăpadă în Bucovina. „Nu cred că-i posibil aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Zamostea, judeţul Suceava, a publicat pe contul personal de Facebook mai multe fotografii cu hribi care ar fi răsărit de sub zăpadă la sfârşitul lunii ianuarie.

Alex Vizureanu Zamfirache, un bărbat din comuna Zamostea, judeţul Suceava, a publicat pe data de 31 ianuarie 2018, pe contul lui de Facebook, mai multe fotografii care ar fi fost realizate în pădurea din localitatea suceveană, în care apar mai mulţi hribi ce ar fi răsărit de sub zăpadă.

Postarea a fost redistribuită de peste 1.400 de persoane în mai puţin de trei zile, deşi majoritatea celor ce au comentat s-au arătat neîncrezători cu privire la veridicitatea pozelor. Mai toţi internauţii consideră că fotografiile ar fi trucate sau hribii care apar îl ele ar fi din plastic sau lemn.

„Unde ai confecţionat bureţi artificiali? Este vreun atelier de strungărie la noi şi nu ştiu eu?”, a scris Ioan Beldianu.

„Duceţi-vă, mă, că nu exista bureţi în ianuarie de când e lumea şi pământul”, a comentat şi Vasile Voloşeniuc.

Alex Vizureanu Zamfirache îi contrazice pe scpetici susţinând că: „Nu sunt artificiali, sunt reali sută la sută. Mai mult ca sigur există, vă zic sigur: pozele sunt făcute pe 31.01.2018”.

Specialiştii din domeniu nu cred că este posibil ca hribii să apară la sfârşitul lunii ianuarie, după zile în care temperatura a scăzut sub 0 grade Celsius şi recomandă analiza cu mare atenţie a acestui gen de imagini publicate pe Facebook.


O altă fotografie dintre cele publicate de sucevean FOTO Facebook/ Alex Vizureanu Zamfirache

image

„Nu cred că este posibil aşa ceva. Nu trebuie să luăm ca referinţă ceea ce publică unii sau alţii pe site-urile de socializare. Nu cred că există posibilitatea ca hribii să apară în acestă perioadă”, a declarat decanul Facultăţii de Silvicultură a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, conf. univ. dr. ing. Sergiu Andrei Horodnic.

Un culegător de fructe de pădure din zona Câmpulung Moldovenesc spune, la rândul lui, că n-a auzit niciodată ca prin pădurile din Suceava să apară hribi pe timp de iarnă.

Pe site-urile de specialitate se arată că, pentru ca hribii (unele dintre cele mai sensibile ciuperci la condiţiile de mediu) să-şi facă apariţia, au nevoie de un climat convenabil, ceea ce înseamnă umiditate prin ploi calde şi căldură suficientă. În caz de căldură uscată persistentă sau condiţii de umezeală rece nu pot fi aşteptate recolte.

Alte ştiri pe această temă:

Cele mai gustoase ciuperci care cresc în România. Topul întocmit de un specialist

Cum se face delicioasa topală de hribi uscaţi cu carne de porc şi zeamă de varză. Reţeta originală a gastronomului Mircea Groza

Reţete de acum 100 de ani cu ciuperci de pădure. Câte feluri de mâncare ştiau să pregătească românii cu hribi şi cu râşcovi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite