Mesajul guvernatorului regiunii Cernăuţi pentru românii care refuză mobilizarea: „Dacă nu vă convine, plecaţi din Ucraina!”

Mesajul guvernatorului regiunii Cernăuţi pentru românii care refuză mobilizarea: „Dacă nu vă convine, plecaţi din Ucraina!”

Guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuriak, susţine că protestele etnicilor români împotriva mobilizării pentru război sunt de fapt îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei. FOTO: molbuk.ua

Guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuriak, le-a cerut românilor care protestează faţă de mobilizarea pentru război să deblocheze drumurile, avertizând că ordinea în care se va face mobilizarea nu va fi influenţată la presiunea străzii. Vanzuriak i-a acuzat pe protestatari că militează împotriva integrităţii Ucrainei şi i-a sfătuit să plece din ţară dacă nu vor să meargă la război.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai multe drumuri au fost blocate, începând de vineri, în regiunea Cernăuţi, de românii care protestează împotriva unei noi etape de mobilizare în armată pentru conflictul din estul Ucrainei.

Guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuriak, a transmis, luni, un mesaj către protestatarii români prin care face apel la deblocarea drumurilor şi rezolvarea situaţiei prin dialog.

Oficialul a avertizat că ordinea în care tinerii vor fi înrolaţi în armată nu va fi modificată la presiunea străzii.

„Toţi cei care blochează drumurile ar trebui să înţeleagă că deciziile de mobilizare în fiecare localitate din Bucovina vor fi luate după aceeaşi regulă. Nimeni nu va face excepţie, iar ordinea de mobilizare în armată nu va fi modificată prin mitinguri şi blocarea drumurilor”, a spus Roman Vanzuriak.

Guvernatorul Cernăuţiului le-a cerut protestatarilor să desemneze reprezentanţi care să negocieze cu administraţia regională.

„Vă rog să deblocaţi drumurile şi să purtăm un dialog constructiv. La rezultate vom ajunge doar în urma negocierilor cu grupuri de iniţiativă, pe problemele care ţin de competenţa administraţiei regionale”, a mai menţionat Roman Vanzuriak.

Şeful administraţiei regionale de stat Cernăuţi i-a acuzat pe etnicii români din regiune că prin refuzul înrolării în armată se pronunţă împotriva integrităţii statului şi i-a îndemnat să părăseasca ţara.

„Astăzi, soarta întregii ţări (şi a regiunii Cernăuţi, de asemenea) se decide în zona unde are loc operaţiunea antiteroristă, şi nu pe autostrăzile din Bucovina. Am un mesaj şi pentru cei care pe fondul disperării soţiilor şi mamelor alimentează sentimente anti-ucrainene în regiune. Dacă militaţi împotriva integrităţii teritoriale a statului aveţi opţiunea de a merge în Rusia sau în orice altă ţară în care să trăiţi mai bine decât în Ucraina”, a avertizat Vanzuriak, într-un mesaj publicat şi pe pagina sa de Facebook.

Unii dintre cei care au reacţionat la mesajul publicat de Vanzuriak au cerut ca autorităţile ucrainene să le dea un ultimatum etnicilor români din regiunea Cernăuţi care au dobândit şi paşaport românesc: să-şi aleaga ţara în care vor să locuiască şi să renunţe fie la cetăţeania ucraineană, fie la cea românească.

"În presa ucraineană şi în reţelele sociale românii deja sunt acuzaţi de separatism şi sunt declaraţi coloana a 5-a în regiune, cu toată că la protest au ieşit şi locuitorii satelor ucrainene, precum Mamaivţi din raionul Kiţmani şi multe alte sate din raionul Sochireni, precum Bilousivka, Lomacinţi, Mihalkove, Serbiciani, Kormani, Romankivţi", transmite chernivtsinews.com.

Mesajul transmis pe Facebook de Roman Vanzuriak, guvernatorul regiunii Cernăuţi:

Alte ştiri din Suceava:

Românii din Ucraina au blocat autostrada Cernăuţi-Kiev protestând faţă de mobilizarea pentru război

Un copil de un an a murit din cauza arsurilor provocate de apa fierbinte cu care se spăla

O femeie de 80 de ani, abandonată de sora sa într-un fost grajd de animale. Poliţiştii au găsit-o singură şi înfometată

Un bărbat care şi-a bătut soţia în vârstă de 16 ani şi ameninţa că îşi omoară fiica de trei luni, reţinut de poliţişti

Şofer rănit, după ce a intrat cu maşina o clădire, apoi a ricoşat pe calea ferată, unde venea un tren. Mecanicul a reuşit să frâneze în ultima clipă

Protejatul lui Pimen nu se dă dus din Arhiepiscopie. Preotul Cătălin Axinte s-a cerut şef peste pădurile Bisericii

citeste totul despre: