Motivarea excluderii definitive a lui Pomohaci din preoţie: „A întreţinut un scandal mediatic fără precendent“

Motivarea excluderii definitive a lui Pomohaci din preoţie: „A întreţinut un scandal mediatic fără precendent“

În urma apelului făcut la Mitropolia Ardealului, Cristian Pomohaci a mai fost găsit vinovat de trei noi mari abateri canonice FOTO Silvana Armat

Cristian Pomohaci a fost caterisit, în primă fază, pentru abateri morale de la canoanele bisericeşti. În urma apelului formulat de fostul preot, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au mai identificat trei mari abateri, pentru care Pomohaci a fost exclus din rândurile preoţimii definitiv şi irevocabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a dat publicităţii, miercuri seara, o parte din motivarea hotărârii luată în urma apelului formulat de fostul preot Cristian Pomohaci, care a contestat astfel decizia de excludere a sa din rândurile preoţilor, luată în vara acestui an de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iulia. „Consistoriul Mitropolitan a reţinut în seama apelantului, pe lângă singura abatere morală cuprinsă în acest dosar (cel judecat la Alba Iulia – n.r.), încă alte trei mari abateri canonice, care au fost doar menţionate în hotărârea Consistoriului Eparhial şi care privesc învăţătura de credinţă, rânduiala liturgică şi canonică a Bisericii Ortodoxe“, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Ardealului.

Pomohaci, aproape de erezie
 
La fel ca şi preoţii Arhiepiscopiei Alba Iulia, şi cei ai Mitropoliei Ardealului au pus în fruntea listei care conţine motivele de caterisire a lui Pomohaci înregistrarea în care acesta încearcă să corupă un minor în scopuri sexuale. Abaterea morală în acest caz este descrisă de Consistoriul mitropolitan drept „tentativa de săvârşire a unor acte imorale, exprimată printr-un dialog înregistrat şi făcut public, abatere incompatibilă cu statutul de preot şi care aduce grave prejudicii imaginii Bisericii Ortodoxe“.
 
Totodată, preoţii care au judecat cazul lui Pomohaci au avut în vedere şi abateri pastoral-liturgice şi dogmatice, cu referire la slujbele de exorcizare pentru care fostul preot devenise cunoscut în rândul enoriaşilor. „Denaturarea cu bună ştiinţă a Sfintei Liturghii şi a altor rânduieli liturgice ale Bisericii Ortodoxe, aducându-se atingere învăţăturii dogmatice, cuprinsă în teologia Sfintelor Taine, până aproape de erezie, prin abateri liturgice cu caracter inovator, de influenţă neoprotestantă“, este descrierea dată în hotărârea de excludere a lui Pomohaci din preoţie, hotărâre luată la Sibiu.
 
„Fără precendent“
 
Pe seama lui Pomohaci au fost puse şi o serie de abateri canonice, săvârşite ca urmare a nerespectării dispoziţiilor primite de la superiori. „Neascultarea faţă de autoritatea bisericească, prin neîndeplinirea îndatoririlor canonice, regulamentare şi statutare şi a tuturor ordinelor şi dispoziţiilor superiorilor ierarhici, dusă până aproape de schismă; nerespectarea principiului jurisdicţional canonic, prin oficierea de servicii religioase pe cuprinsul altor eparhii, fără binecuvântarea ierarhului locului“, sunt abaterile canonice avute în vedere de către Mitropolia Ardealului.
 
În fine, cei cinci preoţi care au făcut parte din Consistoriul mitropolitan au avut în vedere şi modul în care Cristian Pomohaci a întreţinut scandalul generat în urma publicării înregistrării audio care i-a compromis imaginea. „Denigrarea Bisericii prin declanşarea şi întreţinerea unui scandal mediatic fără precedent“, este cel de-al patrulea motiv pentru care Pomohaci a fost sancţionat.
 
Nu mai are dreptul la haine preoţeşti
 
Deşi, la Alba Iulia, Pomohaci a fost caterisit, la judecata de la Sibiu el a venit de fiecare dată îmbrăcat în haine preoţeşti. Dar, în urma apelului, sancţiunea de caterisire a lui Cristian Pomohaci a fost înlocuită cu cea de „destituire din slujirea clericală”. „Destituirea din slujirea clericală are aceleaşi consecinţe dogmatice şi canonice la fel ca şi caterisirea, încât orice lucrare sacramentală săvârşită de cel care a pierdut harul preoţiei este „nevalidă”, deci ineficientă, nelucrătoare, iar cel care o săvârşeşte şi cel care o solicită greşesc grav în faţa lui Dumnezeu. Cel destituit, la fel ca şi cel caterisit, nu mai este cleric, ci laic, nu mai are dreptul de a purta ţinuta clericală, de a folosi veşminte preoţeşti şi de a face slujbe, de a fi duhovnic şi de a săvârşi rugăciuni pentru alţii“, se arată în comunicatul Mitropoliei Ardealului.
 
Spre diferenţă de caterisire, Pomohaci, destituit acum, are posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale. „Activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual, adică în fiecare an, de Chiriarh, care va urmări dacă cel pedepsit respectă cele prevăzute în sancţiunea Consistoriului“, mai precizează sursa citată. Potrivit acesteia, sancţiunea destituirii mai poate fi ridicată, tot prin hotărâre a Sinodului mitropolitan, adică aceeaşi instituţie care a şi aplicat această pedeapsă.
 
Totodată, Sinodul mitropolitan mai subliniază că sancţiunea dată lui Cristian Pomohaci este definitivă şi irevocabilă. Fostul preot nu a vrut în niciun moment să facă declaraţii publice. La judecata bisericească de la Alba Iulia nu s-a prezentat, iar la cele două termene ale apelului formulat la Sibiu, Pomohaci a fost ajutat de enoriaşii săi, care au ţinut reprezentanţii presei la distanţă. Chiar şi cu preţul unor pumni. 
citeste totul despre: