Cel mai mare vis al unui om al străzii: „Să fiu angajat. Să fiu şi eu îmbrăcat frumos, să am casa mea“

David munceşte la o seră a asociaţiei pe care o frecventează,fiind inclus într-un program de terapie - foto: Adrian Caraba

David este un om fără adăpost care a crescut printre orfelinate. Cel mai mare vis al lui este să aibă un loc de muncă şi haine frumoase.

A fost dus la un orfelinat în primele săptămâni de viaţă, căci familia lui, care trăia în sărăcie lucie şi fără un adăpost confortabil, a ales să-l abandoneze. De când se ştie, a fost un copil-problemă. Îşi aminteşte vag vizite la doctori şi faptul că i se administrau medicamente. Era mereu nervos şi agitat, iar din cauza reacţiilor lui deseori era legat de mâini, imobilizat.

La vârsta de 11 ani, David a fost luat acasă, în familia naturală. Doar că visele sale şi idealurile despre ceea ce înseamnă o familie nu s-au adeverit şi la scurt timp a ajuns să afle că tratamentul primit în familie este mult mai rău decât cel din orfelinat. A fost bătut atât de părinţi, cât şi de fraţii lui care nu fuseseră daţi în plasament. Dacă la orfelinat fusese obligat să meargă la şcoală şi terminase cele 4 clase primare, întors în sânul familiei i s-a interzis accesul la educaţie, ba mai mult, era trimis la cerşit şi la furat.

„Când mă întrebau profesorii la şcoală ce vreau să mă fac când voi fi mare, mereu le spuneam că vreau să fiu mecanic de tren. Mi-au plăcut trenurile. De aia am şi urcat în tren şi am fugit de acasă, că îmi plăcea în tren. Aia e viaţă bună, să te plimbi mereu cu trenul”, afirmă David.

Sătul de chinurile trăite, David a clacat şi a fugit de acasă. Şi fiindcă tratamentul pentru problemele lui mentale se terminase odată cu reîntoarcerea lui în familie, David ajungesese să nu mai discearnă realitatea din jurul lui.

David a fost părăsit de familie, iar când a fost reprimit acasă a fost bătut - foto: Adrian Caraba 

“M-am urcat într-un tren şi am plecat. Habar n-aveam unde merg, dar fugeam de viaţa chinuită pe care o trăiam acasă. Mi-am dorit mereu părinţi adevăraţi care să aibă grijă de mine şi să mă educe astfel încât să ajung şi eu un om ca voi, angajat undeva, îmbrăcat frumos, cu casa mea. Am umblat prin toată ţara, când mă prindeau controlorii mă coborau la prima staţie. Dormeam prin gări, prin parcuri şi mâncam din gunoaie resturi. Muream de frig iarna. Am fost şi prin Constanţa. Eram un boschetar defect cu capul de care toată lumea îşi bătea joc”, povesteşte David.

Nu şi-a pierdut credinţa în divinitate, cea pe care o descoperise în orfelinat. Crede că Dumnezeu e bun, că a văzut câte a îndurat de mic copil şi că tot El l-a ajutat să ajungă la Adăpostul de noapte din subordinea Primăriei Satu Mare, iar apoi la Asociaţia Stea. De câţiva ani doarme la adăpostul de noapte şi lucrează ocazional la vaci, oi, capre, pe la ţară. Dar nu are un loc de muncă constant tocmai din cauza problemelor mentale de care suferă.

“Nu pot să mă controlez mereu, mă enervez foarte repede şi vorbesc urât cu cei din jur. Apoi îmi pare rău dar nu prea mai am ce face. Poate sunt defect şi din cauză că am tot primit lovituri în cap”, se scuză tânărul.

Atât la Adăpostul de noapte, cât şi la Asociaţia Stea, acolo unde merge peste zi la diverse activităţi zilnice, a învăţat ca trebuie să respecte nişte reguli, că trebuie să-i respecte pe cei din jur. Cel mai important, David a învăţat să aibădin nou încredere în oameni şi să nu îi mai privească drept surse de rău şi durere pentru ei, reuşind să se integreze în comunitatea de la asociaţie. De mai bine de un an, David a fost inclus în proiectul de terapie prin horticultură, numit Grădina Stea. Îi place foarte mult ceea ce face: să are, să semene, să taie iarba, să ude plantele.

David merge zilnic la grădina şi la sere, dar la iarnă va fi paznic la oi pentru a strânge bani - foto: Adrian Caraba

„Am evoluat foarte mult, lucrez cu plăcere, mi-au întins o mână de ajutor şi mi-aş dori să ajut şi eu mai departe. Cel mai mare vis al meu e să fiu angajat”, spune David.

„E foarte harnic şi simpatic. Se dedică mult la munca în cadrul proiectului. Cu toate că este harnic şi de încredere din păcate problemele pe care le are, faptul că nu se poate controla în situaţiile când este nervos, nu îl vor putea ajuta să se angajeze undeva. Acesta este cel mai mare vis al lui, să fie angajat, să aibă un loc de muncă şi să poată să se îmbrace frumos. Când a fost inclus în programul de terapie prin horticultură şi a fost responsabilizat, a fost foarte mândru şi nu a dat niciodată înapoi”, afirmă Diana Joldos, din cadrul Asociaţiei Stea. Şi-a găsit un sens în viaţă, şi-a găsit o pasiune şi poate în sfârşit vedea roadele muncii lui. Legumele frumoase şi gustoase din Gradina Stea şi zâmbetele şi felicitările clienţilor atunci când David livrează coşuri la domiciliu.