A dat Germania pentru România şi viaţa de la oraş pentru liniştea de la ţară. Povestea unui medic care face minuni într-un sat din Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a locuit toat viaţa la oraş, din dragoste pentru pasiunea fiicei ei, Noemi Boer a cumpărat primii cai. Acum conduce un centru de echitaţie şi are şi o mică fermă.

Viaţa la ţară are farmecul ei, un farmec care îi poate atrage chiar şi pe cei care nu au crescut nici măcar o zi în mediul rural, mai ales printre animale. Deşi mulţi nu se văd trăind printre animale şi nici măcar nu au pus mâna pe unele până la maturitate, ajung să le iubească şi să devină parte din stilul lor de viaţă.

Noemi Boer este un medic stomatolog de succes din judeţul Satu Mare care se înscrie perfect în tipoligia descrisă mai sus. A crescut la oraş, a studiat de la 20 de ani în străinătate şi tot acolo şi-a întemeiat o familie, dar a decis la un moment dat să revină în ţară, alături de aceasta. Acum a trecut de 40 de ani şi viaţa ei seamă doar din punct de vedere al profesiei de bază cu cea de acum 20 de ani, când era încă în Germania. Din orăşeanca get-beget, Noemi Boer a ajuns acum să deţină alături de familia sa un centru de echitaţie, o mini fermă de porci de mai multe rase şi alte animale.

noemi boer

Noemi Boer este de profesie medic stomatolog şi a locuit 15 ani în Germania

Partea cea mai reprezentativă a noului univers îl reprezintă echitaţia, mai exact voltija.

„Aici ţinem la copiii mici şi la începători voltija, ea fiind gimnastică pe spatele calului, este cea mai ieftină şi cea mai simplă modalitate ca un copil să ajungă la cal. Dintre copiii de voltijă se vor dezvolta călăreţii noştri. De la 4 ani se poate face un antrenament de voltijă. Noi avem centrul aici din 2013 şi înainte am avut un alt loc unde am ţinut caii, din 2007. Fiica a umblat patru ani la călărie în Carei, unde a făcut performanţă, aducând o medalie de aur de la un concurs din Ungaria şi de acolo a pornit tot, cerându-i soţului să completeze medalia cu bani pentru cai. Au luat primii 3 cai din Debrecen. ”, afirmă Noemi Boer.

 Aceasta nu se fereşte să recunoască faptul că ea nu călăreşte, această deprindere fiind pentru ea ceva străin. Cu toate acestea este arbitru internaţional şi participă la concursurile de profil din această postură.

image

Cursurile de voltijă dezvoltă capacităţile motrice şi echilibrul copiilor - foto: Adrian Caraba 

Antrenamentul de voltijă este prezentat de către medicul stomatolog ca unul extrem de simplu a cărui prime trei exerciţii se pot deprinde în doar 10 minute. O demonstrează copiii care urmează cursurile de voltijă şi care urcă pe cal extrem de repede şi impresionează prin mişcările pe care le fac în şaua calului. Grupele crescute la centrul Kentaur, aşa cum este denumit centru de călăriei al doamnei, au ajuns până la campionatele europene.

„ Cu echipa respectivă am ajuns până la campionatul european. Problema este când fetele ajung la 13-14 ani şi încep să se fardeze şi băieţii merg la bere. Revin când au 17-18 ani, dar iar pleacă la universitate şi revin când au copiii lor”, afirmă Noemi Boer.

De instruirea copiilor se ocupă fiica ei şi cu una dintre primele lor sportive de voltijă, care a îndrăgit atât de mult lumea cailor, încât a revenit în acest domeniu. Pe lângă antrenamentele de voltijă la centrul Kentaur are loc şi terapie pentru copiii cu diverse probleme.

image

Copiii învaţă primele exerciţii pe un cal de lemn, după care urcă în şa, iar în 10 minute execută deja primele exerciţii - foto: Adrian Caraba 

„Facem si hipoterapie, dar este foarte greu, pentru că de multe ori părinţii nu acceptă diagnosticul copilului şi nu îi duc la centre de autism. Vin la noi, a fost când nu ne-a anunţat că are ceva copilul şi doar ni l-a adus. Evoluăm foarte frumos, copilul, începe să vorbească, să umble pe scări, începe să comunice pentru că fiica mea îi „şantajează”, că dacă nu o salută nu îi urcă pe cal, totul funcţionează, un sezon, maximum încă un an şi pe urmă nu îi mai aduce. Ori că a ajuns copilul la un nivel la care au dorit părinţii, fie că s-au plictisit, au renunţat să mai lupte părinţii, nu copiii. ” afirmă medicul femeia.

În timp, pentru a putea să facă centrul de călărie să se autosusţină financiar, pentru că altfel ar fi fost doar o enormă gaură, lângă gralduri a apărut şi o pensiune cu 36 de locuri de cazare şi Noemi Boer nu doreşte să se oprească aici.

image

Voltija este primul pas spre călărie, unii copiii devenind călăreţi profesionişti - foto: Adrian Caraba 

„Anul viitor vreau să deschid o grădină zoologică, cu planşe, prezentat foarte frumos de unde provine animalul, ce folosim de la el, de ce are nevoie animalul. Unsprezece specii vreau să am la pornire în grădina zoologică, dar am zis că eu nu animalele le înconjor cu gard, ci oamenii, le fac o poteca pe unde să umble şi în rest animalele să fie libere”, explică femeia.

Deşi unele animale nu le deţine încă, vecinii s-au dovedit afi săritori şi au declarat că îi vor împrumuta unele animale pentru un an, pentru a putea fi prezentat în grădina zoologică. Centru de călărie are constant cel puţin o grupă de copii la voltijă şi aproape zilnic alţi tineri doritori să urce în şa. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite