Nouă proiecte din Ploieşti nu vor fi gata la finalul lui 2015. Hipodromul, pasajul de la Gara de Vest, linia de tramvai 102 au nevoie de termene prelungite
0Nouă proiecte demarate în Ploieşti, care aveau termen de finalizare data de 31 decembrie 2015, nu vor fi gata la timp, având nevoie de termene prelungite şi atragerea de fonduri pentru continuarea acestora
Trei blocuri cu mai multe scări de pe Bulevardul Republicii, Parcul Municipal Vest, centrul de excelenţă din parc, căminul de bătrâni de pe strada Cosminele, înlocuirea tâmplăriei de la Colegiul I.L. Caragiale, hipodromul, pasajul peste calea ferată din Vest, terenurile de sport din şcolile oraşului, tramvaiul 102 sunt cele nouă proiecte care ar fi trebuit să fie gata la 31 decembrie 2015.
Practic, doar linia de tramvai 101 a fost reabilitată la timp şi, având în vedere că multe dintre aceste proiecte sunt pe fonduri europene, găsirea unor surse de finanţare despre care nu se ştie de unde vor veni şi prelungirea termenelor vor fi discutate marţi într-o şedinţă de Consiliu Local.
Hipodromul şi Parcul Municipal Vest sunt cele mai avansate proiecte, realizate în proporţie de peste 70%, însă în cazul altora, cum este pasajul de la Gara de Vest, stadiul lucrărilor este de nici 40%.