Monstruozităţile consilierului local PSD arestat pentru relaţii sexuale cu un copil. Îi plătea pe minori şi le cerea să-l urmărească umilind alţi adolescenţi

Monstruozităţile consilierului local PSD arestat pentru relaţii sexuale cu un copil. Îi plătea pe minori şi le cerea să-l urmărească umilind alţi adolescenţi

Cristian Brotoiu era cunoscut în comunitatea locală pentru apucăturile deviante FOTO Facebook/Cristi Bgc

Cristian Brotoiu (36 de ani), fostul consilier local PSD din Breaza arestat preventiv pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor, îşi ademenea victimele într-o clădire insalubră, situată pe marginea DN1, între Câmpina şi Comarnic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Brotoiu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii iulie.

Conform referatului de arestare întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, Cristian Brotoiu era cunoscut în comunitatea din care făcea parte pentru deviaţiile sexuale. Deşi, până în prezent, anchetatorii n-au identificat decât o victimă, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că Brotoiu avea un grup de copii şi adolescenţi pe care-i folosea pentru plăcerea proprie.

Avea un plan bine stabilit înainte, se arată în referatul de arestare. Astfel, bărbatul reuşea să-şi ademenească victimele într-o clădirea abandonată din halta Nistoreşti (cartier din Breaza), situată pe marginea Drumului Naţional 1. Clădirea este o ruină. Nu are geamuri, nu are uşi şi este cunoscută în zonă drept un loc unde se adăpostesc pe timpul nopţii persoanele fără locuinţă.    

„Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului are în vedere că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea asupra persoanei vătămate minore profitând de vârsta şi vulnerabilitatea acesteia, în prezenţa unui alt minor, în sensul că a conceput un plan prin care a atras persoana vătămată într-un loc retras, respectiv clădirea dezafectată a haltei Nistoreşi, judeţul Prahova”, se arată în referatul de arestare preventivă emis pe numele consilierului local din Breaza.

Mai mult, conform aceluiaşi document, cazul identificat de poliţiştii din Breaza nu ar fi deloc o simplă întâmplare, Brotoiu fiind cunoscut în comunitate pentru comportamentul său sexual deviant.


Poliţiştii îl însoţesc pe Cristian Brotoiu la ieşirea din arest FOTO Diana Frîncu

“Conduita infracţională a inculpatului este cunoscută ca nefiind izolată în comunitatea din care făcea pare, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză”, se arată în motivarea instanţei de judecată.

Aspectul precizat anterior a cântărit greu în faţa judecătorilor care au decis să admită mandatul de arestare preventivă solicitat pe numele consilierului local din Breaza, tocmai pentru că exista pericolul ca acesta să recidiveze şi să comită şi alte fapte de aceeaşi natură.

În plus, surse apropiate anchetei au declarat pentru „Adevărul“ că Brotoiu îşi ademenea victimele în fosta haltă de la Nistoreşti, cu bani, iar o partidă de sex oral era răsplătită cu 50 de lei.

Exclus din PSD

După arestare, Cristian Brotoiu a fost exclus din PSD printr-o decizie a filialei locale. Într-un comunicat de presă al PSD Prahova, se arată că “(…) în cadrul şedinţei Organizatiei PSD Breaza s-a votat în unanimitate excluderea din PSD a lui Brotoiu Cristian Gheorghe, decizie de care a luat act şi conducerea judeţeană PSD Prahova. (…) Organizatia Judeţeană Prahova susţine actul de justiţie, în toate formele sale şi nu poate să nu ia măsuri de sancţionare, ori de câte ori, un membru sau un ales încalcă legea. În afara infracţiunii în sine, ceea ce s-a întamplat la Breaza a adus un serios prejudiciu de imagine Organizaţiei Judeţene PSD Prahova şi partidului în general”.

Este pentru prima dată când social-democraţii prahoveni decid să dea afară din partid un membru aflat în ipostaza de urmărit penal – perioadă în care se bucură de prezumţia de nevinovăţie, conform legii - pentru că aduce un prejudiciu de imagine organizaţiei PSD.

În urma exluderii din partid, Brotoiu şi-a pierdut şi funcţia de consilier local al oraşului Breaza. Cristian Brotoiu a fost arestat pentru 29 de zile de Judecătoria Câmpina, a contestat la instanţa superioară măsura preventivă, însă judecătorul din cadrul Tribunalului Prahova care i-a analizat dosarul a considerat că bărbatul poate reprezenta un pericol public şi a menţinut decizia instanţei de fond.

citeste totul despre: