Neamţ: Nemţenii îşi fac firme cu denumiri hilare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Nemţenii îşi fac firme cu denumiri hilare
Neamţ: Nemţenii îşi fac firme cu denumiri hilare

În încercarea de a ieşi în evidenţă, unii patroni stâlcesc limba română atunci când îşi înregistrează afacerile

Cele mai multe denumiri ale firmelor din Neamţ sunt date fără prea multă imaginaţie, cu iniţiale sau abrevieri.

Mulţi patroni nemţeni au gândit denumiri dintre cele mai exotice pentru firmele lor, atunci când le-au înscris la Registrul Comerţului. Astfel, dacă în cuvântul ales să reprezinte firma apare litera „i“, investitorii care se vor originali preferă să o înlocuiască cu englezescul „y“. Atunci când în structura numelui societăţii apar mai multe cuvinte,  pentru alăturare este folosit semnul „&“, ca în cazul „Yolanda & Crystiana SRL din Ruseni“.


„Doamne Ajută-ne Prod Com SRL Poloboc“


Frecvent, în numele firmelor apar abrevieri, în construcţii precum „prodcom“, sau „impex“. Iniţiatorii nemţeni ai unei afaceri apelează rar la cuvinte normale atunci când îşi gândesc numele firmei, ca în cazul „Atelierul lui Gică SRL din Muncelu, comuna Ion Creangă“.


Atunci când nu schimonosesc limba română pentru a ieşi în evidenţă, proprietarii afacerilor vin cu găselniţe haioase, ca în cazul firmei „Doamne Ajută-ne Prod Com SRL Poloboc“, un magazin universal din Rediu. În curtea Spitalului Judeţean de Urgenţe Neamţ funcţionează de câţiva ani un chioşc pentru bolnavi, aparţinând firmei „Alinarea SRL“.


„Economu Com Serv SRL Leghin“ a falimentat


Pe şoseaua de centură a oraşului Piatra Neamţ privirile trecătorilor sunt atrase de o firmă ciudată: „Big Funerare“. Iniţial, SRL-ul avea ca domeniu de activitate publicitatea, după care s-a reprofilat pe servicii funerare. „BIG vine de la Business Investment Group“, ne lămureşte o angajată care trebăluieşte la o coroană. Pentru că nu a ştiut cum se scrie în engleză, un patron a scris în denumirea firmei aşa cum se aude: „Classic Dizain Construcţii SRL Cordun“.


Mai apar nume sofisticate, ca în cazul „Arta din Făină Pipa SRL Săvineşti“, care fabrică produse de morărit.
Unele firme cu denumiri exotice au ajuns la faliment, cum e cazul cu „Abracadabra Serv SRL Piatra Neamţ“, „Ciocolată şi Piper SRL Târgu Neamţ“ sau „Economu Com Serv SRL Leghin“.

Raiul, lait-motiv


Multe firme fac referire la rai, în română sau engleză: „Colţ de Rai Minunat SRL“ din satul Pârâul Fagului, „Crist Rai SRL Piatra Neamţ“ sau „Eden Company SRL Bistriţa“. Patronii care ştiu limba latină nu ezită să o folosească: „Ad Hoc SRL“, „Aeternum SRL“ sau „Ars Amandi SRL“. Tăietorii de lemne şi-au găsit şi ei nume sugestive: „Gaterul SRL Bicaz“ sau „Aşchia SRL Târgu Neamţ“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite