Rezultate Evaluare Naţională 2016 Neamţ. Singura medie de zece a obţinut-o o elevă de la Colegiul Naţional "Roman Vodă" din municipiul Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate Evaluare Naţională 2016. Ministerul Educaţiei anunţă vineri, 1 iulie, rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională. Notele sunt afişate pe site-ul edu.ro şi la avizierele instituţiilor de învăţământ. Rezultatele pot fi contestate doar pe 1 iulie, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Rezultatele finale sunt făcute publice pe data de 5 iulie.

UPDATE La Evaluarea Naţională 2016, un singur elev din judeţul Neamţ a luat nota zece, atât la română, cât şi la matematică. Este vorba de Ignat Miruna-Mihaela, de la Colegiul Naţional Roman Vodă din municipiul Roman.

Notele afişate vineri, 1 iulie, pe site-ul edu.ro, pot fi contestate doar astăzi. 

La Capacitate 2016, un  număr de 404 de elevi din Neamţ, însemnând mai mult de 10% din numărul candidaţilor, au obţinut note cuprinse între 9 şi 10. La cele două probe ale Evaluării Naţionale din Neamţ s-au înscris în total 4355 de elevi, dar 52 dintre aceştia nu s-au prezentat la probe.

Cele mai proaste note le-au obţinut 8 elevi care au dat foile goale şi au primit nota 1 pentru participarea în examen.  

Niciun candidat din Neamţ nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă

Peste 4000 de elevi din judeţul Neamţ s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională în intervalul 27-29 iunie. La proba de liba şi literatura română de luni, 27 iunie, au fost prezenţi 4317 elevi, 55 absentând, iar proba de matematică a fost susţinută de 4304 elevi, 69 neprezentându-se la testare.

Notele afişate vineri, 1 iulie, pe site-ul edu.ro, pot fi contestate doar astăzi. 

Contestaţiile la Evaluare Naţională 2016 vor fi analizate şi rezolvate în intervalul 2-4 iulie. Ulterior afişării rezultatelor finale, pe 5 iulie, elevii şi părinţii trebuie să completeze, în perioada 8-12 iulie, fişele de înscriere la liceu, urmând ca pe 19 iulie să se facă repartizarea computerizată şi pe 20 iulie să se afişeze rezultatele, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

CALENDAR EVALUARE NAŢIONALĂ 2016

27 iunie 2016 - Limba şi literatură română - proba scrisă

28 iunie 2016 - Limba şi literatură maternă - proba scrisă

29 iunie 2016 - Matematică - proba scrisă

1 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)

1 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

2 - 4 iulie - 2016 Rezolvarea contestaţiilor

5 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Evaluarea Naţională 2016. Proba de matematică, piatra de încercare pentru 4000 de absolvenţi de gimnaziu din Neamţ

Evaluare Naţională 2016. Reacţii din Neamţ la subiectele de la prima probă: "Mă aşteptam la o fabulă, sau la un basm, nu la genul liric"

Evaluare Naţională 2016 Neamţ. Un text din Adevărul, principalul subiect pe care l-au avut elevii de tratat

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite