Cum au contribuit evreii pentru România în primul Război Mondial: victime pe front, şcoli transformate în spitale, sinagogi în lazarete

Conform datelor cuprinse într-un studiu, 23.000 de evrei au făcut parte din armata română în timpul primei conflagraţii mondiale, adică unul din zece evrei care locuia în Regatul României.

Un studiu recent al profesorului de istorie Emanuel Bălan (liderul comunităţii evreilor din Târgu Neamţ) arată că înainte de prima conflagraţie mondială, aproape întreaga populaţie evreiască din Regatul României se afla în afara corpului cetăţenesc al statului român, dar această situaţie nu i-a împiedicat să participe la război în uniforma armatei române.   

„La recensământul din 1912, populaţia evreiască a României era de 241.088 oameni, 194.815 locuiau în mediul urban, în timp ce 46.273 se găseau în mediul rural. Dintre aceştia, 4.668 erau cetăţeni români, 7.987 erau cetăţeni străini, iar 228.430 erau <fără protecţie>, adică nu erau cetăţeni ai nici unui stat“, spune profesorul Bălan.

Conform surselor istorice care au stat la baza studiului, Emanuael Bălan arată că deşi erau relativ puţini raportat la numărul total al populaţiei, şi evreii au luptat pe front pentru ca Unirea din decembrie 1918 să se poată realiza.

„23.000 de soldaţi din armata română au fost evrei, fiind mobilizată aproximativ o zecime din populaţia evreiască a României de atunci.

Pierderile pentru cei trei ani de război (1916-1919) nu pot fi trecute cu vederea: 882 morţi, 772 răniţi, 449 căzuţi prizonieri, 3.043 dispăruţi“, sunt cifrele invocate în studiu.

Cifrele din lucrarea profesorului arată că 825 de evrei români au fost decoraţi pentru faptele lor din perioada războiului, 220 dintre ei fiind implicaţi în salvarea altor vieţi din postura de medici şi sanitari.

Muncă voluntară pentru spitale 

Studiul tratează în mod deosebit contribuţia evreilor din zona Neamţ la Primul Război Mondial fiind prezentate şi exemple în care această categorie de populaţie minoritară a sprijinit efortul de război din postura de civili prin donaţii, colecte de fonduri şi alte acţiuni caritabile.

„Contribuţia evreilor nemţeni a fost şi materială şi financiară la efortul de război. Şcolii şi liceul comunităţii din Piatra Neamţ au fost transformate în spitale, iar unele sinagogi în lazarete. Unii evrei au oferit donaţii în bani, precum cea făcută de către Loja Menorah, în sumă de 16.046 lei“

Un alt exemplu este cel al lui Moritz Fischer, comerciant din Bozieni, care în august 1917 pus la dispoziţia Crucii Roşii casa sa din Piatra Neamţ, cu 6 camere spaţioase, iluminate electric.

„La 22 iulie 1917, Jetty Kreizel din Piatra Neamţ, proprietara unui atelier de spălătorie şi călcătorie, se oferea să lucrez gratis pentru toate spitalele din oraş, cu condiţia să i se pună la dispoziţie lemne şi săpun. Oiste Steirman din Roman oferea pentru nevoile armatei 24 de perechi sau 59 m de pânză pentru iţari cumpăraţi de la mai multe femei din TârguNeamţ cu 180 de lei“

Şi din zona oraşului Târgu Neamţ sunt prezentate exemple ale unor evrei care au participat la efortul de război prin donaţii materiale şi băneşti. Astfel unii locuitori şi-au pus la dispoziţia armatei propriile imobile.

„Isac Berman, comerciant din Târgu Neamţ, punea la dispoziţia armatei, etajul casei sale, compus din 4 camere cu 10 paturi. Alţi locuitori au strâns pânză sau îmbrăcăminte. David Segal din Târgu Neamţ a cumpărat 64 de m de pânză de fuior, 9 m de pânză de câlţi, 19 cămeşoaie de cânepă, 5 perechi de izmene de cânepă şi 3 ştergare, pentru care a plătit 300 de lei“, mai arată profesorul Bălan în studiul său.

Proprietăţi rechiziţionate pentru nevoile armatei române

Profesorul Emanuel Bălan mai spune că pentru nevoile armatei au fost rechiziţionate şi clădiri ale comunităţii pentru care evreii nu au cerut să primească vreo chirie.  

„Sinagoga Lapiţer pe str. Cuza Vodă pentru Vânătorii de munte şi clădirea şcolii israelito-română cu 13 camere pentrun spitalul militar nr. 430, amenajat pentru chirurgia mică. Evreii nu au cerut chirie pe clădirile rechiziţionate, nici pentru localul şcolii şi nici pentru clădirile în care a funcţionat Spitalul 374, refugiat din Buzău - a funcţionat în patru localuri, toate proprietate privată“.

Conform studiului, primul local a fost rechiziţionat la 1 decembrie 1916. Era situate pe strada Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, avea 5 camere, o magazie şi o pivniţă proprietatea lui Carol Rubinstein, spaţiile fiind folosite pentru administraţie şi depozitul de alimente.

„A urmat la 1 ianuarie 1917, rechiziţionarea a alte 4 camere de pe strada Ştefan cel Mare, proprietatea lui Alecu Lăzărin, folosite ca bucătărie şi depozit de lenjerie. A treia rechiziţie a fost la 1 iulie 1917, tot pe aceeaşi stradă, 2 camere ce aparţineau lui L.M. Nathanson, folosite ca locuinţă pentru contabil şi cancelarie a spitalului“.

Autorul arată că efortul evreilor la război a fost încununat prin Constituţia din 1923, prin care li s-au acordat drepturi cetăţeneşti.

„Din păcate, peste doar două decenii, evreii au devenit brusc inamic al statului, declaraţi neloiali, ei cei care s-au jertfit alături de majoritari pentru obţinerea independenţei şi reîntregirii naţionale“, concluzionează Emanuel Bălan.