Orgie sexuală cu băieţi într-o celulă din Penitenciarul Iaşi. De ce a fost violat un tânăr cu coada măturii şi bidonul
0Judecătorii ieşeni au pus punct unuia dintre cele mai groteşti dosare de viol care au fost instrumentate, în ultimii ani, la Iaşi. Patru tineri au fost condamnaţi la pedepse între 6 şi 12 ani după ce au violat cu sălbăticie un coleg de celulă. Victima celor patru fusese încarcerată, la rândul ei, pentru viol.
Robert B. a fost supus unor torturi greu de imaginat, fiind agresat sexual cu o coadă de mătură şi cu un bidon de plastic. Cei patru agresori ai lui Robert B., Sali Ergut (21 de ani), Petru Costin (19 ani), Vlad Muraru (19 ani) şi Constantin Adam (19 ani) au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani de închisoare cu executare.
Potrivit procurorilor, scenele de violenţă au început în camera E-9-20 pe 21 ianuarie. „În această cameră, inculpatul Muraru Vlad era desemnat ca şef de cameră, datorită acestei funcţii având un comportament de înjosire a celorlalţi din cameră, încercând să se facă respectat“, susţin procurorii.
Aceştia au mai notat că, prin faptul că Muraru îl bătea şi îl umilea pe Robert B., ceilalţi colegi au preluat aceeaşi atitudine faţă de victimă. Prima agresiune sexuală a fost consemnată pe 21 ianuarie, atunci când Constantin Adam l-a obligat pe colegul său să se urce într-un pat şi să întreţină raporturi sexuale anale şi orale cu el.
Legea nescrisă a violurilor din penitenciar
„La sugestia inculpatului Muraru Vlad, inculpatul Sali Ergut a luat coada din lemn de la o mătură, pe care a introdus-o persoanei vătămate în anus, ajutat de inculpatul Muraru Vlad, care ţinea partea vătămată de ambele mâini, inculpatul Sali Ernut ţinând partea vătămată de un şold. După acest episod, la un interval de timp scurt, inculpatul Adam Andrei Constantin a confecţionat din hârtie o pâlnie pe care, cu sprijinul inculpatului Muraru Vlad, i-a introdus-o forţat persoanei vătămate în anus, dar inculpatul Muraru Vlad nu s-a oprit aici, a luat un bidon de doi litri cu apă, turnând conţinutul prin acea pâlnie“, e doar un pasaj incredibil din propunerea de arestare.
În zilele ce au urmat după acele scene înfiorătoare, cei patru arestaţi l-au violat pe colegul lor atât în cameră, cât şi la duş. Atunci când refuza, victima era lovită cu sălbăticie cu capul de perete şi cu ţeava de la duş în cap. În cele din urmă, Robert B. a reuşit să denunţe perversiunile la care era supus, iar procurorii au demonstrat că cele reclamate de el sunt adevărate.
În sistemul penitenciar, persoanele acuzate în trecut de viol sau cele care au la activ infracţiuni cu tentă sexuală devin, la rândul lor, victime ale acestui tip de abuz. E o lege nescrisă a sistemului de detenţie, la care concură şi metodele ineficiente de control ale administraţiilor. Robert B. este în prezent încarcerat pentru furt, însă, în trecut, pe când era minor, a fost introdus într-un centru de reeducare pentru o agresiune sexuală.