Imperiul clanului Corduneanu este aproape de prăbuşire. Interlopii pot ajunge în puşcărie de Sfânta Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cinci ani în care s-au judecat aproape 100 de termene dosarul de crimă organizată al clanului Corduneanu, unul dintre cele mai importante de acest gen din ţară, a rămas, pentru prima dată, în pronunţare. Interlopii au cerut instanţei să fie achitaţi, în timp ce procurorii îi vor după gratii. Decizia va veni de Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie.

Dosarul clanului interlop Corduneanu, de la Iaşi, este unul dintre cele mai longevive de acest gen de pe rolul instanţelor din România. Aproape 30 de inculpaţi, zeci de victime sau martori, unii cu identitate protejată, au fost audiaţi în ultimii cinci ani, perioadă pe care s-a întins procesul. Zilele trecute, judecătorii de la Tribunalul Maramureş, instanţă care a judecat dosarul, au decis, subit, să încheie procesul, deşi la termenele precedente stabiliseră că vor să mai audieze martori cu identitate protejată.

Decizia i-a luat prin surprindere pe avocaţi şi inculpaţi, care săptămâna aceasta urmează să depună concluziile scrise la dosar, o ultimă încercare de a îndupleca justiţia să dea o soluţie favorabilă clanului interlop. Surse judiciare au precizat pentru “Adevărul” că, la ultimul termen de judecată din acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au solicitat pedepse cu închisoare orientate spre maximul pedepsei pentru inculpaţii din acest dosar. În replică, avocaţii Cordunenilor au susţinut că aceştia sunt nevinovaţi şi au cerut achitarea.

Cronologia dosarului

“Decizia ca dosarul să rămână în pronunţarea ne-a luat prin surprindere, mai ales că mai erau martori de audiat şi probe de administrat. Noi am solicitat, în principal, achitarea, întrucât fapta nu există. De asemenea, în subsidiar, în situaţia în care judecătorul nu va pronunţa achitare, am solicitat condamnări cu suspendare. Sperăm ca decizia justiţiei să fie una corectă, bazată pe probe”, a declarat pentru “Adevărul” avocata Anca Drăgoi, apărătoarea lui Bogdan Corduneanu.

Potrivit surselor juridice, apărarea a cerut instanţei să constate că o serie de fapte, cum ar fi câteva de şantaj sau de fals, s-au prescris. De asemenea, avocaţii au cerut ca instanţa să aplice în Codul Penal precendet, cel din 1968, întrucât ar fi mai favorabil interlopilor. Chiar dacă instanţă va constata prescrierea unor fapte, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi Cordunenii pot lua pedepse mari de închisoare, printre principalele capete de acuzare imputate lor numărându-se constituirea de grup infracţional organizat, spălare de bani, trafic de minori etc. Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010, atunci când majoritatea membrilor importanţi ai grupării se aflau în spatele gratiilor. Metodele de teroare şi de îmbogăţire a clanului, precum şi discuţii detaliate despre modul în care Cordunenii subjugaseră Iaşiul erau prezentate în clar în actele de la dosar.

Interlopii, eliberaţi unul câte unul

Între timp, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors acasă la Iaşi. Memorabile rămân cererile lor prin care solicitau să părăsească Iaşul invocând că sunt săraci şi că s-au angajat în alte oraşe din ţară. Toate au fost admise, deşi sub nasul judecătorilor Cordunenii conduceau maşini de zeci de mii de euro şi se pozau cu teancuri de euro şi dolari.

În dosarul în care riscă să facă puşcărie Cordunenii sunt acuzaţi că s-au organizat pe paliere şi au derulat o vastă activitatea infracţională, de la şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune etc. Numai reţeaua de hoţi din Europa, întinsă în peste 30 de ţări din Europa, ar fi adus clanului sute de mii de euro, potrivit procurorilor. De menţionat că procurorii DIICOT au primit sprijin inclusiv din partea FBI în instrumentarea acestui dosar. Pronunţarea judecătorilor Tribunalului Maramureş a fost anunţată pentru 14 octombrie.

Mai puteţi citi:

Cum terorizează clanul Corduneanu Iaşiul încă din anii '90. Gruparea mafiotă funcţionează după reguli de tip Al-Qaeda şi are legături nefireşti cu lumea justiţiei

Averea colectată de bandele de hoţi ale clanului Corduneanu, descoperită cu ajutorul FBI. Interlopii au furat 1,6 milioane de euro din 34 de ţări

Fiul directorului de la Filarmonica Iaşi, audiat alături de un membru al clanului Corduneanu într-un dosar de trafic de droguri UPDATE

Clanurile care conduc Moldova. Cine sunt Corduneanu, Mararu sau Hassan

O femeie "le-a mâncat banii" Cordunenilor (UPDATE)

Reţeta Clanului Corduneanu de a scoate bani de pe urma hoţilor/ INTERCEPTĂRI ŞOC

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Clanul Corduneanu se regrupează pe Facebook după ce a scăpat de puşcărie

Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

Clanul Corduneanu a fost pus în libertate (UPDATE)

Costel Corduneanu către un ofiţer de Poliţie: „Eu păstrez liniştea în oraş"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite