Fetiţă de 6 ani cu picioarele strivite, plimbată 620 de kilometri pe ruta Constanţa-Bucureşti-Iaşi până să fie operată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de şase ani din Constanţa a fost plimbată jumătate de ţară pentru o operaţie la picioare. Victimă a unui accident rutier, copila se află internată în stare critică la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce iniţial a fost transferată la Bucureşti.

O fetiţă accidentată grav în localitatea Valu lui Traian, după ce remorca unui tractor s-a desprins de cabină şi i-a strivit piciorele, a fost plimbată între trei spitale din regiuni diferite ale ţării. 

După o primă intervenţie la Constanţa, copila a fost transferată cu un elicopter în Capitală, însă aici nu a fost internată într-o unitate medicală, ci transferată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Potrivit urgentiştilor ieşeni, starea minorei este critică, copila prezentând multiple traumatisme la nivelul picioarelor. Chirurgii şi plasticienii ieşeni au reuşit să-i refacă piciorul stâng printr-o intervenţie laborioasă, însă nu au putut interveni şi pentru salvarea piciorului drept din lipsă de sânge.

„Pacienta a suferit o politraumă cu un traumatism grav de bazin, cu un traumatism grav la nivelul membrelor inferioare. Din datele pe care le avem la spitalul Constanţa s-a facut osteotomie, deci, practic, amputaţie la nivelul membrului inferior stâng. Acest membru a fost reimplantat de colegii mei de pe chirurgie generală şi chirurgie plastică”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Conform medicului, din cauză că a fost strivit, piciorul drept al fetiţei prezintă leziuni grave, vasculare, nervoase, osoase şi musculare. Dacă la Bucureşti fetiţa nu a fost internată pentru o intervenţie imediată, la Iaşi, pentru reconstrucţia piciorului drept, medicii s-au ciocnit de lipsa de sânge, motiv pentru care nu au putut intra imediat în sala de operaţie. 

„La nivelul membrului inferior drept, pacienta prezintă leziuni grave, vasculare, nervoase, musculare, osoase, prin strivire. Dacă aseară, (nr. în cursul nopţii de marţi spre miercuri) când a ajuns s-a putut efectua implantarea membrului inferior stâng, pe membrul inferior drept din păcate, în momentul de faţă aşteptăm pentru că nu avem sânge”, a mai subliniat dr. Cătălina Ionescu. 

Pediatrii ieşeni au mai arătat că starea fetiţei este deosebit de gravă întrucât copila prezintă fracturi multiple în zona bazinului, a claviculei, la nivelul coastelor şi o contuzie pulmonară.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat în cursul zile de miercuri, întrebat fiind despre transferul copilei de la Constanţa la Bucureşti, iar de acolo la un spital din Iaşi, că „dacă cineva a greşit cu ceva” aşteaptă să îi fie notificat acest lucru, menţionând că, din informaţiile sale, „lucrurile au fost făcute aşa cum trebuie”.

„Fetiţa a fost dusă la Iaşi, unde a fost operată o dată, iar din câte ştiu este acum într-o a doua operaţie. Prima operaţie a avut loc cu succes. Transferul de la Bucureşti la Iaşi a fost o decizie medicală, nu voi comenta o decizie medicală. Vă asigur că se face tot ce se poate pentru fetiţă. Situaţia ei este într-adevăr gravă, facem tot ce se poate şi dacă cineva a greşit cu ceva, atunci aştept ca acest lucru să îmi fie notificat şi cu siguranţă vom cerceta. Din informaţiile pe care le am, lucrurile au fost făcute aşa cum trebuie”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite