Cum încap 1.000 de basarabeni într-o casă din judeţul Iaşi. Afacerea „Buletinul”: şpăgi de tip abonament pentru un loc de muncă în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de basarabeni au primit buletine de România pentru a ajunge cât mai repede în Uniunea Europeană FOTO pressalert.ro
Mii de basarabeni au primit buletine de România pentru a ajunge cât mai repede în Uniunea Europeană FOTO pressalert.ro

Anchetatorii ieşeni au descoperit că în trei case din judeţul Iaşi locuiau în acte peste 2.000  de basarabeni, care obţinuseră buletine de România pentru a ajunge mai uşor în spaţiul comunitar european. Afacerea era sprijinită de şefa Evidenţei Populaţiei, care primea mită bani, dulciuri, haine sau parfumuri. Un poliţist a fost şi el trimis în judecată.

Procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a Şefei Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Scânteia, Maricia Tagarcea, pe care o acuză de luare de mită în formă continuată. Un poliţist a fost de asemenea trimis în judecată în acest caz fiind acuzat şi el de luare de mită. Luigi Pelin ar fi primit rata lunară de la casă.  

În rechizitoriul pe care anchetatorii ieşenii l-au întocmit se menţionează că cel puţin 2.000 de basarabeni ar fi beneficiat de „bunăvoinţa” Maricicăi Tagarcea de a le elibera buletine de identitate. Persoanele de dincolo de Prut aveau nevoie de aceste acte pentru a ajunge cât mai repede în spaţiul comunitar european. Obţinerea buletinelor se realiza după ce basarabenii erau luaţi în spaţiul locativ de un cetăţean român. Legea românească nu impune un număr de maxim de persoane care pot fi luate în spaţiu. Astfel s-a ajuns la situaţii absurde în care într-o singură locuinţă să aibă mutaţii şi câteva mii de basarabeni, fără a locui efectiv acolo.

În ancheta finalizată acum de procurori, aceştia notează că trei martore, cetăţeni de pe raza comunei Scânteia, luaseră astfel în spaţiu 1.667 de persoane. Pentru ca acestea să primească actele de identitate cât mai repede, cele trei persoane o mituiau pe Maricica Tagarcea.

Astfel, faptele de corupţie ar fi început pe 1 octombrie 2014 şi ar fi durat până pe 20 octombrie 2015, atunci când au intervenit autorităţile. De la cele trei persoane menţionate, Maricica Tagarcea ar fi primit, săptămânal, câte 100 de lei. De asemenea, şefa Evidenţei Persoanelor ar fi primit „o pereche pantofi de damă, o geacă din material textil, 2 genţi de damă, 1 parfum de damă marca Pacco Rabane, mai multe torturi, dulciuri şi flori – avantaje materiale în cuantum de 5470 lei”, se arată în rechizitoriu.

Poliţist cu rata plătită din şpagă  

Procurorii au mai precizat că Maricica Tagarcea ar mai fi primit mită, în perioada 2 decembrie – 1 august 2015 de la o altă persoană care a facilitat obţinerea de documente de identitate pentru 396 de persoane. Din partea acestora, Tagarcea ar fi primit câte 50 sau 100 de lei săptămânal, dar şi 10 torturi, bomboane şi dulciuri de 200 de lei, un parfum marca Armani, diferite articole vestimentare. De asemenea, tot de pe această filieră s-ar fi plătit rate bancare de 1.190 de euro pentru poliţistul Luigi Augustin Pelin, care contractase un credit la o bancă din Iaşi.   

Maricica Tagarcea mai este acuzată şi de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic după ce i-ar fi oferit parola Mihaelei Feraru. Cu acele date, Feraru a accesat ilegal baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, susţin procurorii.

Citeşte şi:

Escrocii din Iaşi care i-au făcut buletin de România lui Robert De Niro. Cum falsificau bani cu imprimanta şi scotch
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite