VIDEO Kosoni din aur şi statuetele unor zeiţe au fost recuperate la percheziţiile de la poalele Sarmizegetusei Regia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Stoicoi este cercetat în dosarul de complicitate la furt de obiecte de patrimoniu. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Adrian Stoicoi este cercetat în dosarul de complicitate la furt de obiecte de patrimoniu. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Mai multe percheziţii au avut loc astăzi în judeţul Hunedoara, la domiciliile unor persoane suspectate de implicare în afaceri ilegale cu obiecte de patrimoniu. Printre cei anchetaţi se numără şi Adrian Stoicoi, vizat de descinderi. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat rezultatul acţiunii: mai multe obiecte de patrimoniu au fost recuperate.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat rezultatul descinderilor care au avut loc joi în Orăştie şi la casa lui Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar al comorilor dacice.

UPDATE: Adrian Stoicoi a fost arestat preventiv.

„În cauză s-a procedat la efectuarea unor percheziţii la mai multe domicilii din judeţul Hunedoara, ale unora dintre persoanele cercetate.Cu ocazia acestor operaţiuni au fost recuperate următoarele bunuri aparţinând patrimoniului cultural national: trei statuete de bronz reprezentând zeităţi antice (Seraphis, Minerva şi Jupiter), o cupă metalică şi trei monede Koson de aur. Acestea urmează să fie depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României, în vederea expertizării”, a comunicat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În această dimineaţă, apartamentul din Orăştie al lui Adrian Stoicoi, zis şi Bocşeru, şi casa acestuia din Grădiştea de Munte, sat aflat la poalele Sarmizegetusei Regia, au fost percheziţionate astăzi de poliţişti, într-o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Percheziţiile au durat mai multe ore.

„Dosarul vizează infracţiuni de complicitate la furt de artefacte, de obiecte de patrimoniu”, a precizat, pentru adevarul.ro, procurorul Mihaela Chicea, purtătoarea de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

Adi Stoicoi a declarat că se simte hărţuit de anchetatori. „Locuiesc aici, la poalele Sarmizegetusei Regia şi astfel am ajuns în această poveste a dosarelor comorilor dacice. Ei caută probe împotriva mea şi obiecte de patrimoniu, pe care nu le găsesc de ani de zile. Dar nu au găsit minte. Sunt acuzaţii false ale unor specialişti de prin ministere şi uneu găşti de infractori. Se cheltuie o grămadă de bani pentru recuperarea bunurilor de patrimoniu ale statului, pe care le pun în spatele unor oameni”, a declarat, pentru adevarul.ro, Adrian Stoicoi.

Poliţiştii caută comorile ascunse

În august 2015, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Adrian Stoicoi împotriva sentinţei dată de Tribunalul Hunedoara, prin care a fost condamnat la opt ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri de peste 2,5 milioane de euro, în dosarul în care a fost acuzat de furtul şi traficarea unor tezaure antice valoroase şi pentru spălare de bani. A menţinut o condamnare dată acestuia de tribunal, pentru furt calificat, dar a respins pretenţiile statului român, legate de răscumpărarea unor tezaure, pentru furtul cărora a fost anchetat.
 

Adi Stoicoi Bocşeriu despre descinderile procurorilor

sarmi

Descinderi la casa lui Adi Bocşeriu

Percheziţii la poalele Sarmizegetusei Regia, în casa lui Adi Bocşeriu

sarmi

Instanţa l-a achitat atunci pe Adrian Stoicoi în cazul a cinci dintre acuzaţiile care i-au fost aduse: trei de furt calificat (fapte din martie 1999, 16 - 17 iunie 2007 şi februarie – mai 2013, în care prejudiciul estimat de anchetatori depăşea 2,5 milioane de euro), o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat şi una de spălare de bani. Motivul este că nu au fost probe că el este autorul infracţiunilor. Curtea de apel Alba Iulia a menţinut doar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de doi ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din decembrie 2000 - februarie 2001, în care prejudiciul a fost estimat la cu prejudiciu estimat la 6.323 euro. Instanţa a suspendat executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Magistraţii au decis restituirea bunurilor confiscate de la Adrian Stoicoi, în cursul urmăririi penale. Printre acestea se numără trei cagule, o mănuşă de cauciuc, patru aparate de emisie recepţie, patru hărţi militare reprezentând situl Sarmisegetusa Regia. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a înlăturat dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpat a sumei de 100.000 lei şi 6.800 Euro. „Instanţa respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Culturii împotriva inculpatului şi înlătură obligarea acestuia la plata sumei de 2.548.300 euro. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi Statul Român prin Ministerul Culturii”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia. Sentinţa a fost definitivă.


Vă recomandăm şi:

Adevărul ascuns despre uneltele din fierăria dacilor, găsite în zona cetăţilor antice din Munţii Orăştiei

Cele peste 20 de unelte de fierărie antice, descoperite întâmplător în urmă cu o săptămână de jandarmi au dat naştere unor controverse. Jandarmii au declarat că piesele din vremea dacilor ar fi fost scoase la iveală după ce ploile au spălat pământul, dar au fost contrazişi de reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice.

Cetate dacică vandalizată de "Sfântul Gyurcan", profanatorul: se oferă 1.000 de euro recompensă pentru găsirea lui

Aşezarea dacică de la Costeşti, inclusă între cetăţile antice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO, a fost din nou vandalizată, după ce în urmă cu câteva luni aici au fost săpate zeci de gropi, cel mai probabil, de către căutătorii de comori. De această dată, unul dintre turnurile monumentului a fost vandalizat, iar localnicii oferă recompensă celor care îl vor depista.

Semnal de alarmă pentru cetăţile dacice părăsite. Ministrul Culturii: "Situaţia lor este una dintre cele mai îngrijorătoare"

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că terenurile pe care se află unele dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi scoase definitiv din fondul forestier, astfel încât monumentele UNESCO să poată fi administrate corespunzător. „Situaţia cetăţilor dacice este îngrijorătoare”, a afirmat ministrul într-un răspuns la apelul lansat de istoricul Ioan Piso faţă de soarta unora dintre aşezările dacice.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite