VIDEO Filmul bătăii cu bâte şi topoare dintre poliţişti şi locatarii blocului social. Scandalul uriaş s-a iscat după ce oamenii n-au fost lăsaţi să petreacă la grătare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei oameni au fost arestaţi preventiv după ce au agresat mai mulţi poliţişti şi un jandarm, în faţa unui bloc de locuinţe sociale din Hunedoara.

Magistraţii au dispus arestarea preventivă a trei hunedoreni, acuzaţi de ultraj. Aceştia au sărit cu bâtele la poliţişti.

VIDEO

Judecătoria Hunedoara a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Arpad Kalanyos, Mihail-Sorinel Kalanyos şi Robert Valentin Kalanyos, un tată şi cei doi fii ai săi, acuzaţi de ultraj.

Duminică, hunedorenii cu vârste între 19 şi 46 de ani, ar fi provocat un scandal în care ar fi agresat mai mulţi poliţişti şi un jandarm. Scandalul a izbucnit în faţa blocului de locuinţe sociale aflat pe Strada Eliberării, din cartierul Micro 7, după ce o persoană a sunat la 112. Ea s-a plâns că este deranjată de zgomotul pe care îl provocau petrecăreţii, care au încins grătarele între blocuri şi ascultau muzică cu sonorul la maximum. La sosirea echipajului de ordine publică, oamenii au început să ţipe şi să se îmbrâncească cu poliţiştii. În sprijinul poliţiştilor a intervenit un jandarm, care a fost agresat.


„În timpul intervenţiei, un bărbat s-a înarmat cu un topor şi a adresat ameninţări cu moartea organelor de ordine publică, iar un alt bărbat a lovit un agent de poliţie cu o bâtă din lemn. De asemenea, o a treia persoană a adresat ameninţări cu moartea agenţilor de poliţie”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
A fost deschis dosar penal pentru ultraj, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Liderul romilor, furios că autorităţile nu fac curăţenie la blocul fantomă, unde omenii aruncă gunoiul de la fereastră: „Aşa locuiesc romii în ghetou!”

VIDEO Imagini revoltătoare surprinse pe şosea, de camerele video ale primăriei. „Cei care au făcut aşa ceva să cureţe”

FOTO Imagini de coşmar în Centrul vechi cu râul transformat într-o uriaşă rampă de gunoi. Oamenii şi-au aruncat fotoliile, paturile şi WC-urile pe maluri


 

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite