„Perla“ de la ţară, cu 10 la Bac. „Mi-am împărţit timpul între pasiunea pentru informatică şi îngrijirea animalelor, să le ofer părinţilor mei o viaţă mai bună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Popa. FOTO: Arhiva personală.
Paula Popa. FOTO: Arhiva personală.

Povestea de viaţă a Paulei Roxana Popa, o elevă din satul hunedorean Turdaş care a primit Media 10 la examenul de Bacalaureat, este impresionantă. Tânăra pasionată de informatică şi matematică face naveta la un liceu din Orăştie, iar la întoarcerea de la şcoală se ocupă de îngrijirea animalelor. „Am învăţat pentru a le oferi părinţilor mei o viaţă mai bună”, spune Paula.

Paula Roxana Popa, o tânără din satul hunedorean Turdaş, elevă a Colegiului Naţional Aurel Vlaicu, din Orăştie, a primit Media 10 la examenul de Bacalaureat, în condiţiile în care a susţinut două dintre cele mai dificile probe: matematică şi informatică.

„După lunga perioadă de pregătire, printre timpul alocat concursurilor şi proiectelor, rezultatele şi-au spus cuvântul. Mă bucur enorm că am reuşit să îi fac mândri pe toţi cei care m-au susţinut de-a lungul acestui proces minunat, atât prieteni şi membri ai familiei mele, cât şi profesori”, spune Paula.

A muncit de mică

Performanţele adolescentei din Turdaş sunt cu atât mai valoroase cu cât Paula şi-a dedicat de mică atât pasiunii pentru şcoală, cât şi muncii în gospodăria plină de animale a părinţilor săi.

„Locuiesc în Turdaş, un sat aflat la 10 kilometri de municipiul Orăştie. Pasiunea mea este informatica, dar acasă, în afară de studiu, îmi fac timp pentru a-mi ajuta părinţii, la creşterea animalelor. Am avut mai multe oi şi vaci, dar după ce tatăl meu a suferit un accident, iar fratele meu a plecat la facultate, văzând că nu mai puteam răzbi, am mai dat din animale. Dimineaţa se ocupă ai mei de îngrijirea lor, iar când ajunge acasă de la şcoală ne împărţim sarcinile în familie. Mă ocup de mică de creşterea animalelor, suntem obişnuiţi să facem lucrul acesta, şi eu şi fratele meu, şi de aceea avem şi motivaţia de a învăţa, pentru că vrem să le oferim părinţilor noştri o viaţă mai bună. Ei nu au avut posibilităţile noastre de studiu, dar ne-au susţinut foarte mult”, a relatat Paula, pentru adevarul.ro.

Absolventa de Nota 10 vrea să îşi continue studiile la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Cluj-Napoca ori la o universitate din Anglia.

Rezultatele la examenele de Bacalaureat 2017 au fost afişate miercuri. În judeţul Hunedoara, aproape 3.000 de elevi s-au înscris la Bacalaureat, iar doi au obţinut media 10. Două eleve din judeţul Hunedoara au obţinut media 10, iar alţi 392 de candidaţi au obţinut medii mai mari de 9 la examenele de Bacalaureat desfăşurate în judeţul Hunedoara. Absolventele cu media 10 sunt Iulia Bocăniciu, de la Colegiul Naţional Decebal din Deva, şi Paula Roxana Popa, de la Colegiul Naţional Aurel Vlaicu din Orăştie.
Rata de promovabilitate în judeţul Hunedoara a fost de aproape 70 la sută.

Anul trecut, în sesiunea de vară a Bacalaureatului, rata de promovabilitate a fost de 66,32 la sută. Mai exact, 1908 absolvenţi, dintre cei peste 3.000 care s-au înscris la Bacalaureat au promovat.

Rezultatele examenelor de Bacalaureat 2017 s-au afişat.  Absolvenţii din judeţul Hunedoara îşi pot vedea mediile pe edu.ro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Iulia Bocaniciu, absolventă de Nota 10: „A fost o plăcere să învăţ, atât pentru Bac, cât şi pentru admiterea la Medicină“

Iulia Bocaniciu a obţinut media 10 la Bacalaureat. Absolventa Colegiului Naţional Decebal, din Deva, a declarat că a fost o plăcere să înveţe, chiar dacă în acelaşi timp s-a pregătit intens şi pentru admiterea la Facultatea de Medicină.

BAC 2017 Hunedoara. Rezolvarea subiectelor la proba scrisă de Limba şi literatura română. Un singur eliminat

BAC 2017 Hunedoara: un elev din cei peste 2.600 de participanţi la proba scrisă de Limba şi literatura română a fost prins copiind şi dat afară din examen. Subiectele au fost privite cu optimism de absolvenţi.

Bacalaureat 2017 Hunedoara. Subiecte la Matematică şi Istorie

Bacalaureat 2017 Hunedoara. Elevii din judeţul Hunedoara susţin, miercuri, proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, în 11 centre de examinare organizate în unităţile şcolare.

Bacalaureat 2017 Hunedoara. Cum s-au descurcat elevii la Istorie şi Matematică

Peste 100 de absolvenţi de liceu din judeţul Hunedoara au absentat la probele de Matematică şi Istorie ale Sesiunii de vară a Bacalaureatului. Un elev a fost eliminat din sala de examen.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite