Deva ar putea deveni primul oraş al bicicliştilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală din Deva colaborează cu şefii unei companii americane de biciclete în dorinţa de a realiza un proiect prin care Deva ar putea deveni primul „Velo City” (oraş al biciliştilor) din ţară.

Autorităţile locale din Deva au anunţat astăzi intenţia de a realiza un sistem integrat de piste de biciclete, prin care în următorii ani municipiul să devină primul „Velo City” din ţară. Administraţia locală a apelat la un specialist american cu care va colabora pentru realizarea acestui proiect.

Patrick Seidler, fondator al unei companii americane de biciclete, a fost invitat astăzi la Deva pentru a-şi prezenta planurile. „Olandezii ne-au dat deja ideea a ceea ce înseamnă să proiectăm sisteme integrate de transport cu bicicleta. Bicicleta este benefică pentru sănătate, pentru economie. Pentru a realiza acest proiect, Deva are nevoie de trei lucruri: de suportul oficialilor, a consilierilor locali, de suportul companiilor locale, a oamenilor educaţi şi, de asemenea, avem nevoie de suportul societăţii civile şi a reprezentanţilor acestora”, a spus Patrick Seidler.

Primarul Devei, Petru Mărginean, a declarat că administraţia locală intenţionează să acceseze fonduri de la Uniunea Europeană pentru realizarea mai multor piste de biciclete, care vor fi interconectate, astfel încât localnicii să poată traversa fără probleme cu bicicleta, municipiul de la un capăt la celălalt. „Am constatat că bani sunt, voinţă este, strategii sunt, cred că ne putem apuca de treabă, astfel încât, peste câţiva ani, acest concept să fie implementat şi la Deva”, a declarat primarul Petru Mărginean.

În Deva există două piste pentru biciclişti, una de aproximativ 200 de metri, pe Bulevardul Iuliu Maniu, şi cealaltă de aproximativ trei kilometri, pe Calea Zarandului, pe care autorităţile o vor prelungi cu încă doi kilometri. De asemenea, cei care ajung în Deva au posibilitatea să se închirieze gratuit biciclete pentru a se plimba prin oraş, de la centrul care funcţionează la poalele Cetăţii Devei.


Vă recomandăm şi:

Primăria oferă împrumut 20 de biciclete pentru cei care vor să viziteze Deva

Turiştii şi localnicii care vor să se plimbe prin municipiul Deva pot împrumuta gratuit biciclete. La poalele cetăţii Devei a fost deschis un centru de unde bicicletele sunt oferite vizitatorilor.

Locuitorii Devei vor avea o nouă pistă de biciclete. Costul investiţiei a fost estimat la 350.000 de euro

Primăria municipiului Deva propune construirea unei noi piste de biciclete pe Calea Zarandului, după ce în toamna anului trecut a fost amenajată o astfel de pistă pe trotuarul aceleiaţi străzi, în lungime de 2,5 kilometri. Investiţia a fost estimată la peste 1,6 milioane de lei.

VIDEO Primăria Deva a transformat 2,5 kilometri de trotuar în pistă de biciclişti   

Primarul Devei, Petru Mărginean, a inaugurat luni pista de biciclete de aproximativ 2,5 kilometri din municipiu. Petru Mărginean a fost unul dintre primii deveni care au testat noua pistă, amenajată pe marginea şoselei de centură a Devei, pe partea dreaptă pe sensul de mers spre centrul municipiului.

ZOOM Bicicleta "chopper" scoasă la aer de un adolescent i-a uimit pe hunedoreni          

  Un tânăr din Hunedoara este proprietarul unei biciclete inedite, confecţionate dintr-un cadru asemănător cu al unei motociclete chopper, dar adaptat pentru roţile unui mountain-bike.

Pietonii riscă amenzi dacă se aventureză pe o pistă de biciclete impracticabilă         

  Singura pistă pentru biciclişti din municipiul Deva are o lungime de aproximativ 200 de metri şi este întinsă pe o porţiune a Bulevardului Iuliu Maniu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite