Castelul Corvinilor pierde fonduri de la UE pentru restaurare: proiectul de cinci milioane de euro a fost respins
0Agenţia de Dezvoltare Regională a constatat mai multe erori în întocmirea proiectului de reabilitare a Castelului Corvinilor din Hunedoara, pentru primăria spera să obţină fonduri europene în valoare de circa 22 de milioane de lei. Cererea de finanţare a fost respinsă, iar autorităţile locale vor fi nevoite să caute alte soluţii pentru finanţarea lucrărilor necesare la castel.
Castelul Corvinilor se numără printre brandurile României, însă în ultimii şapte ani statul român n-a mai alocat fonduri pentru lucrările de restaurare necesare. Singurele reparaţii efectuate la monumentul istoric au fost cele în regim de urgenţă, de înlocuire a ţiglăriei degradate, investiţie finanţată cu fonduri de la bugetul local. În iulie, Primăria Hunedoara a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest proiectul de restaurare a Castelului Corvinilor. Spera să obţină o finanţare de circa 22 de milioane de lei, pentru investiţia cu titlul „Restaurarea şi Valorificarea Durabilă a Patrimoniului Cultural Castelul Corvinilor”, prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.
Proiectul de restaurare prevedea lucrări de intevenţie la castel, atât la exterior cât şi în curţile interioare.
„În prima etapă de intervenţii se va urmări stoparea proceselor biologice, aplicarea de tratamente de preconsolidare, efectuarea de operaţiuni de extragere a sărurilor şi îndepărtarea rosturilor căzătoare. În următoarea etapă se vor aplica procedee de curăţire şi tratamente de consolidare, se vor realiza operaţiunile de taselare şi întregirile volumetrice necesare, completările de rosturi, realizarea blocurilor de piatră şi realizarea reconstituirilor volumetrice. La final se vor efectua operatiuni de hidrofugare a suportului litic, acestea fiind considerate şi tratamente finale în procesul de restaurare-conservare”, informa Primăria Hunedoara. De asemenea, aveau loc lucrări de eliminare a igrasiei din pereţii Castelului Corvinilor, adiacenţi curţilor interioare, erau create spaţii noi vizitabile şi eraui restaurate încăperile din incinta castelului. Proiectul mai prevedea restaurarea spaţiilor interioare existente şi reintroducerea în circuit a unor spaţii nou create prin reconstituirea planşeelor la cotele unde acestea existau în trecut. Urmau lucrările de igienizare, curăţire, plombare, rostuire, de desfacere a tencuielilor de ciment şi de refacere a acestora cu tencuieli şi zugrăveli respirante pe bază de var. Urmau restaurări a picturilor şi recondiţionări ale elementelor de tâmplărie, lucrări de restaurare a tavanelor de lemn, precum şi de revizuire totală a instalaţiilor, Proiectul mai prevedea renunţarea la incălzirea pe gaz şi trecerea la încălzirea electrică.
Veste proastă
Proiectul a fost, însă, respins. „Am primit o adresă de la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest în care am fost înştiinţaţi că a fost respinsă cererea de finanţare, pentru încălcarea a cel puţin zece criterii, privind elaborarea acestuia”, a precizat Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei. El a informat că primăria va face o contestaţie la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, în termenul celor 30 de zile prevăzute de lege, sperând că în final proiectul va fi declarat eligibil pentru a primi finanţare. Primarul susţine că ADR Vest printre motivele care au dus la respingerea proiectului a fost întocmirea necorespunzătoare a documentelor de către firma de consultanţă şi elaborarea unui certificat de urbanism anterior. Valoarea contractelor acestor servicii pentru întocmirea proiectului s-a ridicat la 320.000 de lei. Sunt şanse mici ca, după reevaluarea proiectului, acesta să fie aprobat, susţin reprezentanţii Primăriei Huendoara. În această situaţie, cel mai probabil, administraţia locală va trebui să finanţeze din fonduri proprii lucrările de restaurare necesare edificiului.
Vă recomandăm şi:
Începutul sezonului turistic a adus venituri importante administraţiei locale din Hunedoara, datorită Castelului Corvinilor: peste 230.000 de lei, din vânzarea biletelor şi dintr-un contract pentru realizarea filmărilor la castel în perioada 14 aprilie – 12 mai 2016.
Mormântul unui personaj misterios, o pivniţă îngropată sub pământ, obiecte rare din ceramică şi sticlă, vechi din secolul al XVIII-lea, au fost scoase la iveală în urma cercetărilor arheologice recente desfăşurate în curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara.
În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.