VIDEO „Lord of the Dance”, varianta feminină. Povestea frumoasei din Galaţi, singura româncă profesoară de dansuri irlandeze recunoscută internaţional

VIDEO „Lord of the Dance”, varianta feminină. Povestea frumoasei din Galaţi, singura româncă profesoară de dansuri irlandeze recunoscută internaţional

Mara este singurul profesor certificat de Comisia de Dans Irlandez din Dublin. Foto: arhivă personală

Mara Cernat (27 de ani) este singura româncă certificată de o comisie specială de la Dublin (Irlanda) să predea dansuri tradiţionale irlandeze. Mara, originară din Galaţi, şi-a înfiinţat o şcoală de astfel de dansuri în Capitală

Ştiri pe aceeaşi temă

În fiecare zi, pe strada Cameliei din Bucureşti, la numărul 39, răsună ritmuri tradiţionale de muzică irlandeză şi zgomotul pantofilor de percuţie ai celor care frecventează cursurile de dans irlandez la şcoala Marei Cernat. Tânăra gălăţeancă şi-a dorit ca dansul irlandez să devină o nouă opţiune sportivă pentru copii, activitatea preferată a celor mari şi, mai ales, un element de performanţă recunoscut. Şi a reuşit. O demonstrează cele peste 200 de premii – cupe şi medalii – obţinute de cursanţii „STEYsha School of  Irish Dance“ la campionatele internaţionale din Slovacia, Polonia şi din Cehia, din ultimii trei ani. Mara Cernat susţine ore de dans irlandez pentru toate grupele de vârstă şi de nivel.

Mara este unul dintre cei foarte puţini practicanţi de dans irlandez din România care au luat contact direct cu lumea internaţională a profesorilor implicaţi în acest sport. Anul trecut, după o muncă asiduă, gălăţeanca de 27 de ani a devenit singurul profesor de origine română certificat de Comisia de Dans Irlandez din Dublin.

Cadoul de Crăciun

Totul a pornit în urmă cu mai mulţi ani, pe când Mara era elevă la un liceu din Galaţi. „Într-un an, de Crăciun, am primit cadou sub brad, de la sora mea, toată discografia formaţiei irlandeze «The Corrs». Am ascultat toate acele CD-uri pe «repeat» şi mi-am dorit să ştiu să dansez pe acele note. Dar în Galaţi nu existau astfel de cursuri. Ulterior, am fost admisă la facultate în Bucureşti şi am reuşit să-mi îndeplinesc acest vis şi chiar să-mi deschid, în timp, propria şcoală de dans irlandez“, a spus Mara Cernat.

Odată ajunsă în Capitală, Mara a căutat cursuri de dans irlandez, le-a urmat cu pasiune şi s-a perfecţionat. În urmă cu patru ani, şi-a înfiinţat şi micul ei business: şcoala de dansuri irlandeze „STEYsha School of Irish Dance“. Pentru că nu mai avea timp să se împartă între şcoală şi job – la vremea aceea lucra într-o multinaţională –, a renunţat la locul de muncă, astfel încât acum trăieşte doar din şcoala de dansuri.

Cursuri pentru cei mai puţin sprinţari

Ceea ce a pornit de la un vis a ajuns să fie un job de 20 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână – un plan de viaţă. „Încă de la primele cursuri de Irish Dance la care am participat, mi-am propus să mă specializez în acest stil şi în predarea lui tocmai pentru a-l transmite mai departe. În Irlanda şi în alte ţări din lume, copiii dansează de mici, pentru că au această posibilitate, însă pe uşa noastră încă mai intră mulţi viitori dansatori, care regretă faptul că n-au putut învăţa dansul irlandez mai devreme“, spune Mara Cernat.

Şi-a asumat misiunea de a le oferi tuturor celor cu spirit irlandez oportunitatea de a învăţa Irish Dance, de îndată ce şi-au descoperit această pasiune. Acum, cursurile Marei sunt frecventate de dansatori cu vârste cuprinse între 6 şi 47 de ani.

În curând, vor începe şi cursurile speciale pentru copiii sub 6 ani. Tarifele cursurilor sunt cuprinse între 100 de lei – cu o frecvenţă de patru ori pe lună – şi 180 de lei – nelimitat.

„Avem şi un curs de dans social irlandez – pe care îl vom relua în curând – mai puţin solicitant, din punct de vedere fizic, adresat în special celor mai puţin sprinţari. Scopul meu este să le ofer cât mai multor oameni şansa de a testa cu propriile picioare dansul irlandez, singurul stil cu care mulţi dintre noi ne-am putut identifica realmente, singurul cu care eu am putut rezona şi pe care am aşteptat cu sufletul la gură să-l testez“, mai povesteşte Mara Cernat.

Cinci probe pentru certificare

În formarea ei, Mara a beneficiat de sprijin, iar cea mai mare influenţă asupra stilului de dans şi de predare a avut-o pregătirea continuă şi intensă cu Anna Tillak (Polonia), mentorul şi profesorul certificat susţinător al şcolii sale.

În cariera sa competiţională, Mara a trecut de nivelurile de începători, primari şi intermediari şi şi-a plasat dansurile pe poziţii înaintate în Open Championships.

Tânăra profesoară şi-a dorit ca elevii ei să înveţe dansul irlandez de la cea mai bună instructoare din România, aşa că s-a pregătit mai bine de doi ani pentru examenul susţinut în Manchester, în faţa unei comisii riguroase, venite de la Dublin.

La finalul celor cinci probe, Mara Cernat a primit titlul de TCRG (n.r. – Teagascóir Choimisiúin le Rinci Gaelacha, în limba irlandeză), fiind acum profesor la cele mai înalte standarde din lumea dansului irlandez. Pentru a obţine această certificare, Mara a trebuit să demonstreze că deţine, înainte de orice, un nivel foarte bun de dans, tehnică şi ritm, alături de calităţi pedagogice şi de relaţio-
nare sănătoasă în sala de dans. Examenul pentru obţinerea titlului de TCRG este cel mai greu de acest fel din domeniul dansului. Din păcate, acest certificat o ţine acum departe de competiţii, fiindu-i interzis să concureze. 180 de lei lunar costă un curs nelimitat de dansuri irlandeze la şcoala Marei Cernat

Încă de la primele cursuri de Irish Dance la care am participat, mi-am propus să mă specializez în acest stil şi în predarea lui tocmai pentru a-l transmite mai departe Pe uşa noastră încă mai intră mulţi viitori dansatori, care regretă faptul că n-au putut învăţa dansul irlandez mai devreme

Mara Cernat, profesoară de dansuri irlandeze

Spiritul irlandez

Cum un dansator irlandez de talia Marei nu se rezumă doar la tehnică şi la coregrafie, ea le inspiră
cursanţilor întreg spiritul irlandez – cultură, istorie, legende, artă şi atitudine, totul perfect adaptat vârstei
medii a fiecărui grup.

„Mi-am dorit încă de la început ca şcoala mea să fie, de fapt, sufletul dansului irlandez, tocmai graţie combinaţiei ideale dintre pasiune, dorinţă, acţiune şi calitate a mişcării“, explică Mara Cernat.

De dragul spiritului irlandez, câţiva dintre copiii care vin la cursurile şcolii au început să studieze şi instrumente muzicale irlandeze.

„Avem câteva fete de origine irlandeză care studiază vioara şi fluier irlandez (n.r. – în engleză, tin whi-
stle
), iar unul dintre băieţi, Ştefan Milutinovici, învaţă să cânte la toba irlandeză (n.r. – în engleză,  bodhran), în timp ce Julia îşi doreşte foarte mult să mă urmeze şi să obţină titlul de TCRG, iar în curând, va da unele examene preliminarii de grad, care îi vor condiţiona certificarea până când va împlini 18 ani“, completează Mara.  „STEYsha“ – transcrierea fonetică a unui cuvânt care în limba irlandeză înseamnă „renăscut“ – nu este doar o altă şcoală de dans, ci este un loc unde se leagă prietenii, care nu încetează după ieşirea din sala de dans. Printre dansatori, se regăsesc chiar familii: fraţi şi surori, sau chiar mame şi copiii lor, dansând cot la cot.

 

Familia de la şcoală

Una dintre coregrafiile preferate ale Marei, pe care o prezintă în spectacole, este o suită de triouri cu două dintre mame, fiecare cu cei doi copii ai săi. Este o adevărată plăcere să-i vezi cum se antrenează împreună, dar o şi mai mare încântare este să-i admiri pe scenă, dansând cu zâmbetul larg.
Cursurile şi proiectele şcolii îi aduc atât de aproape pe cei care vin, încât Irène, o
cursantă care a început prin a fi o mamă care-şi aducea fetiţa la dans, a devenit, în scurt timp, dansatoare ea însăşi. Apoi, şi-a convins şi băiatul să li se alăture.

„Acum, Irène a devenit ajutorul meu de nădejde în PR-ul şcolii de dans. Credem amândouă în aceeaşi măsură în tot ceea ce înseamnă şcoala aceasta şi ne străduim ca fiecare an al şcolii să fie marcat de un număr şi mai mare de dansatori, mai plin de evenimente, cu rezultate şi mai bune la competiţii, cu proiecte cât mai mari, planuri de lungă durată“, precizează Mara Cernat.

Alături de cursanţii ei, la un spectacol de Sf. Patrick, în Bucureşti

Mi-am dorit încă de la început ca şcoala mea să fie, de fapt, sufletul dansului irlandez, tocmai graţie combinaţiei ideale dintre pasiune, dorinţă, acţiune şi calitate a mişcării.

Beneficii pentru sănătate

Mara Cernat îşi ajută elevii să pună accent pe eficientizarea capacităţilor lor corporale – echilibru, distribuirea greutăţii corporale în timpul mişcării – şi să-şi dozeze energia pe parcursul coregrafiei şi al antrenamentului.

Totodată, Mara se concentrează atât pe asistarea în corectarea defectelor de aliniament de la nivelul picioarelor şi al spatelui, cât şi pe fortificarea corpului ca un întreg mecanism, prin metode de Pilates, stretching, tehnică de balet şi gimnastică medicală.

„Persoanele care au musculatura slabă în zona spatelui, în zona abdominală sau la picioare îşi pot remedia condiţia prin exerciţii pe care le facem la sală şi care se concentrează foarte mult pe postură şi pe utilizarea optimă a picioarelor“, explică Mara. Dansul irlandez este şi o modalitate sănătoasă de a slăbi. Într-o oră la sală ardem peste 240 de calorii.

Mara, executând o mişcare dificilă, numită „jump“

Dincolo de coregrafii şi de competiţii, Mara şi cursanţii ei susţin întreaga activitate culturală irlandeză, iar anul acesta plănuiesc să organizeze un curs de limba irlandeză pentru începători, care va fi ţinut chiar de către una dintre dansatoarele şcolii „STEYsha“,
Aideen O’Brien, vorbitoare nativă de irlandeză.

„O bună parte a dansatorilor noştri s-a înscris pentru aceste ore, însă suntem convinşi că şi mai mulţi pasionaţi de cultură irlandeză vor profita de ocazie pentru a ni se alătura“, precizează Mara Cernat. Cei care vor să-i vadă pe dansatorii „STEYsha“ evoluând pe scenă pot merge pe 8 mai, în staţia de metrou  Piaţa Unirii 1 şi, pe 9 mai, în Parcul Cişmigiu, din Capitală.

 

 

citeste totul despre: