UPDATE FOTO Aproximativ 7.000 de persoane au ieşit în stradă în Galaţi sâmbătă seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 7.000 de persoane au manifestat pe străzile din Galaţi. Cu o seară în urmă au ieşit la protest peste 8.000 de persoane.

UPDATE ORA 22.00 Aproximativ 7.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă pe străzile din Galaţi. 

UPDATE ORA 21.00 Numărul protestatarilor din Galaţi a crescut la peste 5.000 de persoane. Coloana imensă de manifestanţi a ajuns în cartierul Ţiglina.

UPDATE ORA 20.00 Peste 4.000 de gălăţeni sunt în stradă. Coloana se îndreaptă spre Palatul Justiţiei. 

UPDATE ORA 18.50 Peste 400 de persoane protestează în Galaţi.

Gălăţenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a organiza şi astăzi un protest de amploare pe străzile oraşului.

Organizatorii se aşteaptă ca numărul protestatarilor să îl depăşească pe cel de ieri, când nu mai puţin de 8.000 de oameni au mărşăluit pe străzile din oraş, cerând retragerea ordonanţei ce vizează graţierea  şi proiectul de hotărâre privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Punctul de întâlnire al protestatarilor va fi Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989, din faţa Palatului Administrativ din Galaţi, începând cu ora 18,00.

Unii proprietari de localuri din Galaţi au ales să îşi manifeste într-un mod amuzant nemulţumirea faţă de încercarea guvernanţilor de a relaxa legislaţia penală, după cum se poate vedea şi în fotografia de mai jos.

Vom reveni cu amănunte după începerea protestului.

image
Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite